
Prima intalnire din seria celor trei programte a avea loc in luna iunie intre Australia si Franta a revenit cangurilor, care au castigat marcand cocosilor galici nu mai putin de sapte incercari in partida disputata la Brisbane.
Dupa ce in startul partidei Foley a deschis scorul dintr-o lovitura de pedeapsa, iar Michalak a egalat dintr-un dropgol, australienii au preluat controlul, marcand trei eseuri in numai 14 minute, Folau, Ashley-Cooper si Hooper finalizand in terenul de tinta al francezilor.
Cu doua minute inainte de finalul primei reprize, neputinta cocosilor galici a adus un eseu gazdelor care, prin Toomua, au profitat de faptul ca Le Bourhis si Machenaud nu au putut recupera un balon in propriul teren de tinta, la pauza scorul fiind 29-3.
Repriza secunda a fost ceva mai echilibrata in startul ei, pentru ca apoi Cummins, Beale si McCabe sa inscrie cate un eseu, cu zece minute inainte de finalul jocului tabela de marcaj indicand un rezultat putin scontat inaintea jocului, 50-9.
Franta s-a trezit si a replicat cu doua incercari, una semnata de Parra si un eseu de penalizare, care au mai cosmetizat rezultatul final insa nu a putut sterge imaginea lasata de cocosii galici, depasiti de catre australieni la toate capitolele.
Rezultatul final 50-23 este cel de-al treilea ca diferenta de scor in palmaresul direct dintre Wallabies si Les Bleus, dupa 59-16 in 2010 la Paris si 40-10 tot la Brisbane, unde se pare ca francezii sunt predispusi a suferi infrangeri la scor.
Urmatoarea partida dintre Australia si Franta va avea loc sambata viitoare, disputa fiind programata pe Etihad Stadium din Melbourne.
Suncorp Stadium, Brisbane: Australia-Franta 50-23 (29-9)
Au marcat: Folau (e), Ashley-Cooper (e), Hooper (e), Toomua (e), Hooper (e), Cummins (e), Beale (e), McCabe (e), Foley (6tr, lp) respectiv Parra (e), eseu de penalizare, Michalak (2tr, 2lp, dg)
Australia: 15. Israel Folau, 14. Adam Ashley-Cooper, 13. Tevita Kuridrani, 12. Matt Toomua, 11. Nick Cummins, 10. Bernard Foley, 9. Nic White, 8. Wycliff Palu, 7. Michael Hooper, 6. Scott Fardy, 5. Sam Carter, 4. Rob Simmons, 3. Sekope Kepu, 2. Stephen Moore (c), 1. James Slipper.
Rezerve: 16. Tatafu Polota-Nau, 17. Pek Cowan, 18. Paddy Ryan, 19. James Horwill, 20. Ben McCalman, 21. Nick Phipps, 22. Kurtley Beale, 23. Pat McCabe.
Franta: 15. Hugo Bonneval, 14. Yoann Huget, 13. Gaël Fickou, 12. Wesley Fofana, 11. Felix le Bourhis, 10. Frédéric Michalak, 9. Maxime Machenaud, 8. Damien Chouly, 7. Bernard le Roux, 6. Fulgence Ouedraogo, 5. Yoann Maestri, 4. Sébastien Vahaamahina, 3. Nicolas Mas (c), 2. Guilhem Guirado, 1. Thomas Domingo.
Rezerve: 16. Christopher Tolofua, 17. Vincent Debaty, 18. Rabah Slimani, 19. Alexandre Flanquart, 20. Antoine Burban, 21. Morgan Parra, 22. Remi Lamerat, 23. Brice Dulin.


.png)




















































