Pe Cluj Arena, Stejarii au obtinut in fata Spaniei victoria de care aveau nevoie pentru a fi calificati matematic la Cupa Mondiala din 2015, acesta fiind de fapt si principalul obiectiv al echipei noastre in acest sezon al Cupei Europene a Natiunilor.
Partida a inceput sub semnul echilibrului, cele doua echipe tatonandu-se reciproc, parca marcate de miza acestei dispute, de partea noastra participarea pentru a 8-a oara la Cupa Mondiala, pentru iberici mentinerea in elita CEN.
Vlaicu a avut prima oportunitate de a marca puncte, centrul nostru a ratat insa o lovitura de pedeapsa in minutul doi, pentru ca patru minute mai tarziu sa reuseasca deschiderea scorului.
Stejarii au reusit sa se distanteze abia in minutul 19, cand Vlaicu a reusit sa transforme in puncte o noua lovitura de pedeapsa, trei minute mai tarziu, pe fondul unui joc curajos al oaspetilor, uvertura acestora Malie reducand din diferenta prin acelasi procedeu.
Finalul primei reprize ne-a apartinut si inaintarea a fost din nou la inaltime, dupa ce am reusit sa ne masam adversarii la cinci metri de propriul teren de tinta, pe fondul mai multor greseli in gramezile ordonate ale acestora, am beneficiat de un eseu de penalizare.
Vlaicu a transformat, cele doua puncte stabilind si scorul primei reprize, Stejarii intrand la cabine in avantaj cu rezultatul de 13-3.
Repriza secunda a inceput cu spaniolii reusind sa ne tina departe de 22-ul lor, mai mult chiar, Los Leones au beneficiat de doua lovituri de pedeapsa, dintre care Malie a reusit sa concretizeze una singura, tabela indicand rezultatul Romania-Spania 13-6.
A fost momentul in care Stejarii au preluat controlul partidei si pana la sfarsitul jocului am reusit sa ne impunem vointa pe teren, marcand ibericilor trei incercari.
In minutul 55, dupa o gramada cu introducere de partea Spaniei, am reusit sa contestam si sa castigam posesia, balonul a ajuns la Ionut Dumitru, care a patruns si a marcat cea de-a doua incercare a Stejarilor, transformarea lui Vlaicu marind ecartul la 20-6 in favoarea noastra.
Doua minute mai tarziu, dupa o noua gramada ordonata, Burcea a scos balonul pasandu-i lui Calafeteanu, care a patruns reusind o incercare la centru, Vlaicu bifand o noua transformare pentru a duce scorul la 27-6.
Ultimul eseu, cel gratie caruia Stejarii au obtinut si punctul bonus ofensiv, a fost marcat de Ionut Dumitru, aripa noastra izbutind dubla dupa o frumoasa actiune dezvoltata pe trei sferturi.
Vlaicu a ratat transformarea, pozitia fiind grea, Stejarii obtinand victoria cu rezultatul de 32-6, succes care asigura Romaniei participarea la Cupa Mondiala din 2015.
Urmatoarea partida a Stejarilor in CEN va fi pe 8 martie cand la Constanta vom intalni Belgia, de acum lupta fiind dusa de baietii nostri pentru cucerirea trofeului de campioana a competitiei.
Romania-Spania 32-6 (13-6)
Stadion Cluj Arena
Arbitri: James McPhail, Gert de Visser , Mike Hoyer (Olanda)
Au marcat:
Romania: Eseu de penalizare, I.Dumitru (2e), V. Calafeteanu(e), F. Vlaicu (3tr,2lp)
Spania: Malie (2lp)
Romania: 15. Catalin Fercu (Timisoara), 14. Dorin Manole (Orthez), 13. Csaba Gal (Baia Mare), 12.Florin Vlaicu (Farul Constanta), 11.Ionut Dumitru (Steaua), 10. Valentin Calafeteanu (Timisoara), 9. Florin Surugiu (CSM Bucuresti), 1.Mihaita Lazar (Castres), 2. Andrei Radoi (Ealing Trailfinders), 3. Paulica Ion (Perpignan), 4. Marius Sirbe (Tarbes), 5. Valentin Popirlan (Timisoara), 6. Viorel Lucaci (Steaua), 7. Mihai Macovei (c) (St Nazaire), 8. Stelian Burcea (Timisoara).
Rezerve: 16. Eugen Capatana (Timisoara), 17. Constantin Pristavita (Baia Mare), 18.Horatiu Pungea (Scarlets), 19. Cristian Munteanu (Romans), 20. Vlad Nistor (Castres), 21. Madalin Lemnaru (Timisoara), 22. Florin Ionita (Steaua), 23.Cristian Dinis (Baia Mare).
Spania:15. Cesar Sempere (El Salvador), 14. Julien Goia (Biarritz), 13. Daniel Snee (Gexto RT), 12. Jaime Nava (Bourg en Bresse), 11. Ignacio Cotardi (Santander RC), 10. Charlie Malie (Beziers), 9. Pablo Feijoo (BeraBera), 1. Agustin Ortiz (Naffaroa),2. Benat Azqui (Bordeaux), 3. Francisco Sanz (Santander RC), 4. Ignacio Villanueva (Cisneros), 5. Alejandro Blanco (Vigo RC), 6. Matt Cook (Tunbridge Wells), 7. Glenn Rolls (Lormont), 8. Gauthier Gibouin (Bordeaux)
Rezerve: 16. Javier Miranda (El Salvador), 17. Anthony Pradalie (Villefranche),18. Mathieu Roca (Aurillac), 19. Adam Newton (VRAC), 20.Guillaume Rouet (Bayonne), 21. Javier Canosa (Atletico Madrid), 22. Igancio Gutierez (VRAC), 23. Bittor Aboitiz (Gexto RT)