Component al României U20 și România 7s, Ovidiu Neagu: “Îmi doresc să progresez de la meci la meci, să arăt că merit o șansă în SuperLiga”

Considerat unul dintre jucătorii de perspectivă ai rugbyului românesc, Ovidiu Neagu (20 ani) și-a făcut debutul pentru România 7s la Campionatul European (Rugby Europe Trophy), participând la ambele etape ale competiției, la Zagreb și Budapesta, dar și la runda inaugurală a Europeanului de rugby pe plajă, de la Chișinpu. Al doilea marcator de puncte din Divizia Națională de Seniori, component al României U20 și al echipei RC Bârlad,  mijlocașul la deschidere a  vorbit despre experiența participării la prima competiție de seniori și motivatia pe care o are de a progresa de la meci la meci pentru a putea face pasul în principala competiție din rugbyul românesc, SuperLiga.

A fost prima participare la 7’s Trophy la seniori pentru tine. Cum a fost?
Un alt nivel, a fost destul de greu să joci împotriva unor echipe care au jucători specializați pe 7s, cum e Belgia, Croația, noi venind toți de la rugby XV. A fost însă foarte bine pentru că avem nevoie de meciuri, de competiții, cu atât mai mult cu cât mulți dintre noi facem parte și din echipa națională de U20. A fost locul 6 per total, însă recunosc că am pus singuri multă presiune pe noi pentru că ne-am gândit că jucăm la un European, că lumea se uită, ne-am dorit să le facem tuturor o bucurie, să venim cu rezultate bune pentru că în aceste vremuri grele e foarte important să le putem oferi aceste bucurii fanilor rugbyului. Cât despre meciuri a fost mult mai greu decât la 7s juniori, viteza de joc a fost de două ori mai mare, efortul fizic imens, trebuia să fim foarte lucizi, să ne acoperim zonele pentru că un jucător advers scăpat însemna automat și puncte pe tabelă.

Ați fost o echipă foarte tânără, cu mulți jucători care sunteți și la România U20. Cum au fost relațiile de joc?
Ne-a ajutat foarte mult faptul că ne cunoșteam de la juniori, am jucat împreună la România U18, la U20, ne știm foarte bine, comunicăm bine pe teren. Prima etapă, cea de la Zagreb mi s-a părut cea mai grea pentru că au fost primele meciuri, cel puțin pentru mine, la acest nivel, după care la Budapesta lucrurile s-au așezat mai bine, am fost mai organizați. Am crescut de la un meci la altul, ne-au ajutat și cele două săptămâni de pregătire de la Snagov. Încă de la primul meci antrenorii ne-au spus că e important să jucăm rugby, să nu ne gândim la ce loc ocupăm și dacă vom fi 100% concentrați pe ceea ce avem de făcut și clasarea la final va fi bună.

Ce ai învățat din această experiență?
Că mai am mult să mă pregătesc, că pregătirea fizică este extrem de importantă, cel puțin la 7s cred că reprezintă 70% din joc. M-am bucurat că am putut avea meciuri, că am rămas activ și cu cantonament și tot pentru că de la Bârlad primisem o lună jumătate de vacanță. E important că am rămas în formă și că am reușit să joc, că am rămas aproape de rugby.

Ați reluat antrenamentele la Bârlad?
Da, de la jumătatea lunii iulie. M-am întors de la lot practic direct în antrenamente. Ne pregătim pentru următoarele meciuri din DNS, competiție care se va realua în septembrie și sperăm să continuăm bine, să ne îndeplinim obiectivul.

Sunteți pe locul 2 la finalul sezonului regulat, după  Știința Petroșani…
Suntem în grafic. Am început foarte bine și cred că meciul decisiv pentru titlul DNS îl vom juca acasă la Petroșani. Practic acel meci va fi finala campionatului. Noi încercăm în fiecare sezon să ne luptăm pentru medalii, ne dorim primul loc, jucăm meci de meci cu gândul la asta. Suntem o echipă tânără, la noi tot timpul urcă cel puțin trei, patru jucători de la U18 la seniori. Suntem mulți jucători de U20, jucători care ne dorim să arătăm că putem mult mai mult, că progresăm și că merităm o șansă la o echipă de SuperLigă. Cred că asta e motivația fiecăruia dintre noi, să joci cât mai bine ca să fii remarcat și apoi să faci pasul în primul eșalon valoric. Dincolo de acest lucru, această prezență în prima ligă te aduce practic și-n atenția antrenorilor echipei naționale.

În sezonul trecut al DNS, la doar 19 ani, Ovidiu Neagu a fost desemnat MVP-ul finalei mici FOTO: Dragoș PĂȘCĂNEANU

 

Echipa e pe locul 2 in clasament și tu ești tot pe locul secund în topul marcatorilor DNS, cu 111 puncte (6 eseuri, 21 transformări, 13 lovituri de pedeapsă), într-un duel cu ocupantul primului loc, Răzvan Barbu, cu 126 puncte…
E un duel echilibrat, însă eu nu am jucat trei meciuri în acest sezon, cu Alba Iulia, Suceava si Gura Humorului. O să încerc să recuperez diferența și să trag tare și pentru a termina pe primul loc. Sunt conștient că va fi un retur greu pentru că va trebui ca prin jocul meu să conving echipele din SuperlLigă că pot face pasul și că merit o șansă.

Pentru că vorbim de viitor, ce-ți dorești?
Așa cum spuneam, să fac pasul în SuperLiga și mai ales să facem o surpriză frumoasă la Campionatul European de U20. S-a făcut deja grupul pentru U20, așteptăm stagiile de pregătire și ne dorim să facem o competiție bună pentru România. Suntem o echipă frumoasă, cu mulți jucători evoluând în străinătate, câțiva în SuperLigă, alții în DNS, am adunat toți un pic de experiență și sper ca acest lucru să se vadă pe teren.

FOTO: Rugby Europe

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile