La inceputul sezonului care tocmai s-a incheiat, RCM Timisoara a transferat multi jucatori de la Arad si a inceput campionatul cu ambitii mari.
Desi lotul timisoarei era format in mare parte din jucatori de nationala, echipa a debutat in SuperLiga nationala de rugby cu trei infrangeri (Farul Constanta, Steaua si Baia Mare), iar in finalul turului campionatului rezultatele echipei nu erau tocmai satisfacatoare.
Cu toate astea, echipa s-a redresat spre final, s-a omogenizat si-a trecut in palmares doua titluri: locul III in SuperLiga CEC Bank si locul 1 in Cupa Romaniei Gold Corporation.
Antrenorul echipei, Cosmin Cioriciu, a raspuns la cateva intrebari pentru frr.ro.
super-liga.ro: Locul III in SuperLiga si locul I in Cupa Romaniei. Timisoara a evoluat enorm in ultimul an. Care a fost strategia abordata?
Cosmin Cioriciu: La inceputul sezonului, echipa Timisoara a suferit schimbari foarte mari. Atat venirea noilor jucatori, foarte valorosi in campionatul intern, cat si experienta si dorinta de afirmare a celor ramasi din vechea echipa, ne-au facut sa obtinem aceste rezultate.
super-liga.ro: Cat de mult a contat transferul stelistilor Vlaicu si Lucaci inainte de finala Cupei Romaniei?
Cosmin Cioriciu: Sunt doi jucatori exceptionali care ne-au ajutat sa ocupam doua posturi deficitare in echipa noastra. In finala mica a SuperLigii am facut o improvizatie pe acele posturi si nu am dorit sa riscam nimic pentru finala Cupei Romaniei.
super-liga.ro: Transferurile au fost facute din scurt. V-a fost frica ca nu se vor acomoda atat de repede in noua echipa?
Cosmin Cioriciu: Sunt jucatori cu valoare prea mare pentru a nu se acomoda. In plus, fiind amandoi jucatori atat la nationala cat si la Bucharest Wolves, se cunosteau cu majoritatea jucatorilor Timisoarei.
Nu ne-am gandit nicio clipa ca nu ar putea sa dea tot ce au mai bun in meciul din finala, chiar daca a fost primul lor meci jucat in tricoul Timisoarei.
super-liga.ro: Ce obiective aveti pentru anul viitor?
Cosmin Cioriciu: In primul rand asteptam sa vedem daca voi fi reconfirmat in functie. Am venit antrenor interimar in locul lui Domocos doar pana la finalul sezonului. Nu stiu ce va fi mai departe, dar imi doresc sa raman la echipa.
super-liga.ro: Ce v-a lipsit sezonul acesta pentru a juca in finala SuperLigii?
Cosmin Cioriciu: Am avut multi jucatori plecati in pregatire pentru Cupa Mondiala, campionatul de rugby in 7 care ne-a facut mai mult rau decat bine, ni s-au intors multi jucatori accidentati, am jucat 3 meciuri in SuperLiga fara internationali, suspendarea lui Catalin Fercu, au fost multe lucruri care ne-au ingreunat performanta, dar in final am dovedit ca suntem o echipa puternica si ca avem multe de demonstrat.
Foto: Haas Miklos