Dupa doua reprize total diferite din punct de vedere al desfasurarii ostilitatilor din teren, CSUAV Arad a obtinut prima victorie in acest sezon al Diviziei Nationale Seniori invingand pe RCM Galati cu rezultatul de 16-14.
Aradenii aveau inaintea disputei o sigura partida la activ, pierduta la Suceava, in timp ce galatenii sperau sa obtina prima victorie dupa infrangerile de la Barlad si de pe propriul teren cu Bucovina Suceava.
Anul trecut aradenii reusisera sa castige ambele dispute cu galatenii, 38-15 in sezonul regulat cu sase eseuri marcate, respectiv 26-5 tot cu bonus ofensiv in Play-Out, astfel ca acestia porneau favoriti pentru obtinerea unui nou succes.
Prima repriza a apartinut insa echipei de la malul Dunarii care a luat un avantaj de 11 puncte pe tabela de marcaj, un eseu de penalizare si un altul semnat de mijlocasul la gramada Vlad Ilie, ambele transformate de Partenie facand diferenta.
La pauza tabela de marcaj indica rezultatul de 14-3 in favoarea celor de la RCM Galati, singura realizare trecuta in contul trupei lui Marian Grindei fiind o lovitura de pedeapsa concretizata de Puscasu.
Acelasi Puscasu avea sa dea semnul revenirii aradenilor din repriza secunda cu o noua tentativa de tinta concretizata in puncte pentru ca apoi Maxim, talonerul cu doua eseuri marcate la Suceava sa stranga rezultatul la o diferenta de trei puncte izbutind finalizarea in terenul de tinta galatean.
Finalul a fost dramatic pentru ca CSUAV Arad avea nevoie de eseu iar acesta a venit in ultimul minut, Burai, jucatorul care anul trecut marcase galatenilor trei eseuri a facut-o si de acesta data semnand cele cinci puncte care au adus victoria echipei sale.
CSUAV Arad s-a impus cu rezultatul de 16-14 in fata celor de la RCM Galati, galatenii consolandu-se cu bonusul defensiv.
In etapa urmatoare aradenii urmeaza sa joace la Navodari in timp ce trupa lui Marius Secuianu se va odihni din cauza numarul impar de participante in Divizia Nationala Seniori.


.png)




















































