Caută
Close this search box.

Cupele europene si-au desemnat semifinalistele

AMLIN Challenge Cup.

Edinburgh a castigat in fata liderei din Top 14, Toulouse, in sferturile de finala din Heineken Cup, cu scorul de 19-14. Fiecare echipa a marcat cate un eseu, Blair, pentru scotieni, deschizand tabela in chiar primul minut. Laidlaw a transformat, apoi a mai adus puncte prin trei lovituri de pedeapsa si un dropgol. Francezii au inscris o incercare prin Matanavu, iar Beauxis a inscris noua puncte din penalitati.

Leinster a castigat fara probelem duelul celtic, 34-3 contra galezilor de la Cardiff Blues. Nacewa, Driscoll si Kearney, de doua ori, au culcat balonul in terenul de tinta advers. Alte puncte au fost inscrise pentru gazde de Sexton, cu transformari dupa fiecare incercare, si doua lovituri de pedeapsa. Singurele puncte ale celor de la Cardiff apartin lui Halfpenny.

Munster si Ulster au oferit asistentei o inclestare pe cinste, oaspetii impunandu-se finalmente cu 22-16. Gilroy a marcat un eseu in contul oaspetilor, pe care Pienaar l-a transformat. Restul de puncte au venit de la acelasi Pienaar, patru lovituri de pedeapsa, si dropgolul lui Humphreys. Zebo a inscris singurul eseu al gazdelor, in timp ce O’Garra a tranmsformat, reusind si trei lovituri de pedeapsa.

Ultimul sfert al Heineken Cup s-a disputat intre ocupantele locurilor secunde din Anglia, respectiv Franta. Clermont a fost prea tare pentru Saracens, impunandu-se cu un scor care scuteste de comentarii, 22-3. Byrne a inscris eseul francez, singurul al partidei de altfel, iar James a fost imbatabil in fata buturilor, cu o transformare, un dropgol si patru lovituri de pedeapsa. Punctele britanice au fost marcate de Farrell, din lovitura de pedeapsa.

In Amlin Challenge Cup, dupa victoria celor de la Stade Francais, 22-17 cu Exeter, Toulon a devenit a doua formatie din Hexagon calificata in semifinala. Wilkinson si compania s-au impus cu un categoric 37-8 in fata liderei din Aviva, Harlequins. Francezii, beneficiind de avantajul terenului propriu, au marcat trei incercari prin Tillous-Borde, Lapreyre si Armitage. Wilkinson a transformat un eseu si cinci lovituri de pedeapsa, iar Giteau un eseu si o lovitura de pedeapsa. Care a marcat eseul de onoare pentru britanici, iar Clegg inscrisese si el din lovitura de pedeapsa.

Demi-ul Yachvili a fost providential pentru Biarritz, care a obtinut o calificare de rasunet, dupa 26-23 in deplasare, cu London Wasps. Fiecare formatie a marcat cate doua eseuri. Britanicii au inscris prin Wade si Davis, transformerul Robinson venind in completare cu patru puncte suplimentare dupa eseuri si trei lovituri de pedeapsa. Bascii au inscris doua incercari, prin Balshaw si van Staden, iar Yachvili a marcat doua transformari si patru lovituri de pedeapsa. La pauza, 13-9 pentru oaspeti.

Brive – Scarlets 15-11, iar Franta are exclusivitate pe Amlin Challenge Cup. Swanetopoel a marcat de cinci ori din lovituri de pedeapsa, suficient pentru o victorie care a fost pusa in pericol doar de eseul lui Williams si cele doua lovituri de pedeapsa ale lui Jones. La pauza a fost egalitate, 6-6.

Franta are cinci echipe din opt in semifinale, in timp ce Anglia nu are mai are nicio echipa in cele doua competitii majore ale batranului continent.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile