Duminica a avut loc prima mansa a sferturilor de finala ale Play-Off-ului din Federale 1, in trei partide evoluand echipe care au in componenta rugby-sti romani.
Cea mai castigata dintre acestea a iesit Bourg en Brisse, formatia la care activeaza Alin Coste si care a fost titular in victoria obtinuta cu rezultatul de 32-18 in fata lui Tyrosse, cele 14 puncte diferenta dand sperante pentru meciul retur.
Bourgoin a pierdut la Nevers, cu Bogadan Leonte titular, diferenta de scor insa, 21-16, nefiind una pe care “delfinii” sa nu o poata reface in mansa retur.
Perigueux a cedat pe propriul teren in partida cu Montauban, 22-27, iar echipa pentru care Augustin Petrichei a inceput titular si a jucat pana in minutul 58, si-a micsorat sansele de a prinde un loc in semifinale.
In Federale 2, Tulle, cu Ionut Florea titular, s-a impus pe terenul lui Castelsarrasin, rezultatul final fiind 32-26 pentru echipa romanului. Cum “alb-albastrii” vor disputa returul pe propriul teren sunt sanse mari ca Florea si ai lui sa se califice in sferturile de finala.
Ionut Dimofte a fost din nou omul responsabil cu victoria la Rouen, marcand cele noua puncte ale victoriei obtinute cu 9-6 in deplasarea de la Beauvais. Cu Dimofte si Alexandru Tudori titulari, Rouen a luat o optiune serioasa de a se califica in optimile de finala ale Play-Off-ului din Federale 3.
Desi obtinuse calificarea in sferturile de finala ale Federale 1 pe teren, St.Nazaire, echipa lui Mihai Macovei, nu a fost programata pentru disputa cu Romans din cauza problemelor legate de licenta. Astfel, St.Nazaire va trebui sa astepte sezonul viitor pentru a spera la o promovare in Pro D2.
Mansa retur a partidelor se va disputa duminica viitoare, pe data de 12 mai.