Dinamo Bucuresti-RCM Timisoara va fi epilogul etapei a VII-a din SuperLiga CEC Bank, ultima partida din turul sezonului regulat in care alb-rosii primesc pe stadionul Florea Dumitrache vizita banatenilor, campionii en-titre.
Etapa trecuta Dinamo s-a odihnit avand timp suficient si pentru a analiza partile pozitive si cele la care mai are de lucrat dupa cele cinci dispute in care fara a cunoaste gustul victoriei alb-rosii au adunat doar un punct in clasament.
Ca si in cazul Universitatii Cluj, clasamentul ca orice statistica bazata pe raceala unor cifre nu poate reda imaginea daruirii din teren, iar daca in partida cu Farul, dinamovistii au facut o repriza secunda foarte buna, la Cluj numai imprecizia lui Nitu nu a reusit sa transforme bonusul defensiv in cele patru ale victoriei.
Daca in primele doua partide jucate elevii lui Stefan Demci nu s-au apropiat de terenul de tinta advers, in urmatoarele jocuri Dinamo a marcat de fiecare data, doua eseuri la Constanta si tot atatea marcate CSM-ului demonstrand ca echipa poate mai mult.
In fata timisorenilor insa alb-rosii vor trebui sa evolueze peste nivelul a ceea ce au aratat pana acum, mai ales ca punctul slab s-a dovedit faza de aparare, defensiva neavand voie sa lase spatii unor jucatori tehnici asa cum sunt timisorenii.
Pentru RCM Timisoara partida de pe stadionul Florea Dumitrache nu poate reprezenta altceva decat o noua sansa de a aduna puncte in clasament mai ales ca din ipostaza de campioana a ultimelor doua editii banatenii se vor deplasa pe terenul ultimei clasate.
Cu siguranta pentru Daniel De Villiers va fi o noua oportunitate de a testa formule de joc si pentru a da sansa cat mai multor componenti ai lotului sa se afirme in partide oficiale, Timisoara, acesta echipa cosmopolita a rugby-ului romanesc, vizand chiar si asa obtinerea bonusului ofensiv.
De altfel fata in fata se vor afla sambata echipa care pana in prezent a marcat cele mai multe eseuri, 22 la numar, in speta RCM Timisoara si Dinamo care a reusit pana in prezent cele mai putine finalizari in terenul de tinta advers avand doar cinci reusite.
In istoria SuperLigii CEC Bank, Dinamo si RCM Timisoara s-au intalnit de sase ori, de fiecare data in sezonul regulat dupa care alb-rosii au continuat in Play-Out iar banatenii in Play-Off, cinci victorii revenind galben-albastrilor si una singura bucurestenilor in editia 2012.
Palmaresul disputelor Dinamo Bucuresti-RCM Timisoara in SuperLiga CEC Bank (s-au intalnit numai in sezonul regulat):
2011
Dinamo Bucuresti-RCM Timisoara 21-43
RCM Timisoara-Dinamo Bucuresti 33-29
2012
RCM Timisoara-Dinamo Bucuresti 29-5
Dinamo Bucuresti-RCM Timisoara 19-12
2013
RCM Timisoara-Dinamo Bucuresti 51-15
Dinamo Bucuresti-RCM Timisoara 12-67
Partida Dinamo Bucuresti-RCM Timisoara se va disputa duminica 11 mai cu incepere de la ora 11:00 pe stadionul Florea Dumitrache.