Caută
Close this search box.

Două victorii ale gazdelor și două ale oaspeților în etapa a V-a din Liga Națională de Rugby

Etapa a V-a din Liga Națională de Rugby a programat astăzi patru partide, câte două din fiecare grupă, victoriile fiind împărțite între gazde și oaspeții. Ultimele două meciuri ale rundei vor avea loc pe 11 iunie.

În Grupa A, primul meci al zilei a avut loc la Suceava, unde CSM Suceava a întâlnit pe CSU Alba Iulia. A fost prima victorie a sucevenilor în acest nou format de campionat, aceștia impunându-se la finalul unei meci echilibrat cu 33-14. Deși prima repriză a fost dominată de gazde, acestea nu au pus multe puncte pe tabelă, oaspeții apărându-se foarte bine. O lovitură de pedeapsă și trei eseuri dintre care unul singur transformat, 20-0 a fost scorul pauzei. În partea secundă, Alba Iulia a reușit să marcheze în 10 minute două eseuri transformate, reducând diferența la 20-14. Mai pragmatici în joc, elevii lui Marcel Crețuleac au reușit să păstreze un ecart care să le asigure victoria, întâi printr-o penalitate și apoi un eseu, 28-14. Pe finalul partidei, deși rămași în 13 jucători după eliminarea lui Maecel Mareniuc și Ionuț Isac, Suceava mai reușește un eseu prin care închide practic scorul, 33-14. Au marcat pentru Suceava: Lucian Preuțescu, Alin Elisei, Claudiu Chirilă, Răzvan Brătianu, Emanuel Beldie – câte un eseu fiecare, Sabin Crețu – 1 transformare și 2 lovituri de pedeapsă, respectiv Adrian Socaciu, Sorin Cerces – câte un eseu fiecare și Florin Tandea – 2 transformări.

În cel de-al doilea meci al grupei, la Petroșani, SCM USAMVB Timișoara a învins pe CS Știința cu 62-14. Campioana DNS a încercat să reziste cât mai mult în fața deținătoarea Cupei României, bănățenii punând primele puncte pe tabelă în minutul 11. 5-1 a fost raportul eseurilor în prima repriză, jucătorii din Valea Jiului reușind să marcheze o încercare pe finalul primei părți,31-7. Aceștia au revenit în forță de la vestiare și au punctat primii la reluarea jocului, un nou eseu, transformart, 31-14. Treptat, oaspeții au preluat conducerea jocului și au pus eseu după eseu pe tabelă, 62-14, scor final. O victorie care menține Timișoara în fotoliul de lider al grupei. George Croitoru și Mădălin Baraulea au marcat câte un eseu fiecare, ambele transformate de Cristian Zamfir pentru Petroșani, Iliesa Tiqe și Kemal Altinok – câte 2 eseuri fiecare, Sebastian Sîrbu,Eugen Căpățână, Jgerenaia Khvicha, Alin Concahe, Sebastian Vasilovici,Nsuku Baloyi – câte un eseu fiecare, Florin Vlaicu – 4 transformări și Gabriel Rupanu -2 transformări, pentru Timișoara.

Grivița UNEFS -Iași, cel mai echilibrat meci al zilei
În Grupa B, primul meci s-a desfășurat la Galați, unde CSA Steaua a trecut de echipa locală cu 74-3. Roș-albaștrii au început în forță partida, cu un prim eseu, în minutul 4, 5-0. Gazdele au continuat să lupte și au rămas aproape printr-o lovitură de pedeapasă, 5-3. Echilibrul meciului s-a rupt în minutul 20, când în mai puțin de trei minute, jucătorii Stelei au culcat de două ori balonul în terenul de țintă, scorul pauzei fiind de 24-3 pentru militari. În partea secundă, aceștia și-au mărit avansul, marcând încă opt încercări, 74-3, scor final. Au marcat pentru Galați: Cristian Onofrei – o lovitură de pedeapsă, respectiv Florin Surugiu – 2 eseuri, Ngoni Chibuwe – 2 eseuri, o transformare, Cosmin Iliuță, Matthew Tweddle, Robert Neagu, Ionuț Pîrvu, Damian Strătilă, Mario Arvinte, Alexandru Stanciu – un eseu fiecare, Daniel Plai – un eseu și 4 transformări, Ratu Taniela Maravunawasawasa – 1 transformare, Andrei Nedelcu – o transformare pentru Steaua.

Cel mai echilibrat meci al zilei a avut loc la București, între RC Grivița UNEFS și CS Politehnica Iași. La finalul unei întâlniri disputate, s-au impus bucureștenii, cu 17-10, aceștia câștigând în premieră Cupa UNEFSIADA 2022, trofeu care s-a pus în premieră în joc între cele două echipe studențești. Ieșenii au început bine meciul disputat pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, aceștia deschizând scorul prin lovitura de pedeapsă transformată de Sergiu Michiduță, 3-0, după ce cu un minut înainte irosiseră șansa să pună primele puncte pe tabelă, balonul din penalitate dată de Alexandru Vaman, lovind bara. În ciuda faptului că și-a pierdut căpitanul pe Damian Ispas, ieșit accidentat, Grivița a strâns bine rândurile și la prima acțiune în 22-ul advers a marcat primul eseu, prin Eduard Marinca, deschis foarte bine de Silviu Mircea. Pătrașcu nu a transformat, însă Grivița a trecut la conduceere, 5-3. Un avans consolidat câteva minute mai târziu când Pătrașcu punctează dintr-o penalitate, 8-3. Elevii lui Cosmin Rațiu și Mihai Stuparu leagă minute bune de jos și efortul loc se concretizează într-un eseu care îi readuce la conducere pe tabelă. Dragoș Giușcă finalizează efortul pachetului de înaintre, Michiduță transformă pentru 10-8, oaspeții intrând cu avantaj la vestiare. În repriza a doua, Grivița e mai prezentă în joc, Pătrașcu reușind un dropgol imediat după reluarea jocului, aducându-și din nou echipa în avantaj. De fapt, până la finalul meciului, bucureștenii au gestionat foarte bine jocul, punctând încă de două prin Pătrașcu care a transformat două lovituri de pedeapsă, 17-10, scor final.

Ultimele două meciuri ale etapei dintre RC Bârlad și CS Dinamo, respectiv RC Gura Humorului – CSM Știința Baia Mare vor avea loc pe 11 iunie.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile

slot gacor