Echipa României pentru Italia: Leon debutează pentru Stejari, Vlaicu revine după un an jumătate în Primul XV

Naționala de rugby a României întâlnește vineri, 1 iulie, ora 21:00, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, reprezentativa Italiei, în direct pe Prima Sport 1. Va fi primul meci între cele două formații care are loc la București, după 18 ani. Staff-ul tehnic a stabilit echipa pentru această partidă, de remarcat fiind revenirea în Primul XV a lui Florin Vlaicu, dar și debutul pentru Stejari a lui Victor Leon.  Căpitanul Stejarilor este pentru a 66-a oară Mihai Macovei, care ajunge astfel la selecția cu numărul 97.

„Italia vine după o performanță foarte bună în Turneul celor 6 Națiuni, pentru că să învingi Țara Galilor la Cardiff este o victorie uriașă. Au fost foarte inteligenți în respectarea tacticii de joc și a strategiei ceea ce a dus la marcarea eseului cu care au câștigat meciului. Deși au marcat doar o încercare, au avut mai multe ocazii de a puncta și au meritat din plin să câștige meciul. Am urmărit toate partidele lor din Turneul celor 6 Națiuni pentru a vedea cât de mult au progresat și ce au adus nou în jocul lor în aceste luni. Obiectivul fiecărui meci pe care îl jucăm este în primul rând victoria. Apoi, să îi facem mândri pe suporterii români, pe poporul român de evoluția noastră, inclusiv jucătorii să se mândrească cu ceea ce au reușit să facă pe teren.”, a declarat Andy Robinson, antrenorul României.

 

România:
1. Vasile Balan (CSA Steaua), 2. Tudor Butnariu (CSA Steaua), 3. Victor Leon (Colomiers), 4. Marius Iftimiciuc (Perigeux), 5. Marius Antonescu (USBPA), 6. Vlad Neculau (SCM USAMVB Timișoara), 7. Dragoș Ser (CSA Steaua),8. Mihai Macovei (Colomiers) (C), 9. Gabriel Rupanu (SCM USAMVB Timișoara), 10. Florin Vlaicu (SCM USAMVB Timișoara), 11. Adrian Apostol (CSM Știința Baia Mare), 12. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), 13. Taylor Gontineac (Rouen), 14. Mihai Lămboiu (CSM Știința Baia Mare), 15. Marius Simionescu (CS Dinamo)
Rezerve: 16. Iulian Harțig ( Club Alcobendas Rugby), 17. Alexandru Savin (SO Chambery), 18. Alexandru Gordaș (CS Dinamo), 19. Andrei Toader (CS Dinamo), 20. Kamil Sobota (CSA Steaua), 21. Florin Surugiu (CSA Steaua), 22. Alexandru Bucur (SCM USAMVB Timișoara), 23. Sioeli Lama (CSA Steaua)
Antrenor: Andy Robinson

 

Bilete pentru meciul România – Italia se pot achiziționa de pe www.bilete.ro.

 

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile