Echipa României pentru meciul Spania, de la Madrid, din #REC2022

Naționala de rugby a României întâlnește duminică, 27 februarie, la Madrid, în cel de-al treilea meci al ediției 2022 a Rugby Europe Championship, Spania. Partida va avea loc pe Estadio Central de la ora 13:45 (ora României) și va fi transmisă în direct de TVR1. Întâlnirea contează de asemenea și pentru calificarea la Cupa Mondială din 2023, din Franța.

Pentru această partidă, staff-ul tehnic a efectuat câteva schimbări în Primul XV, față de partida trecută, cu Portugalia. Astfel, vor începe în teren, Savin, Țăruș, Gorin și Surugiu, cei care au intrat în partea secundă a meciului cu lusitanii. Căpitanul Stejarilor este Mihai Macovei, aflat la doar 5 selecții de borna 100.

„În primele două meciuri din acest an am fost mulțumit de atitudinea și puterea de a lupta arătate de echipă, deși nu am am reușit să jucăm 80 de minute. Meciul de duminică de la Madrid va fi un alt meci greu împotriva unui adversar foarte puternic. Spania are aceleași puncte forte ca noi, astfel că ne așteptăm la un meci bun, va fi o nouă întâlnire extrem de disputată, probabil foarte strânsă ca rezultat”, a declarat Andy Robinson, antrenorul României.

Echipa României pentru meciul cu Spania:
1. Alexandru Savin (SOC Chambery), 2. Ovidiu Cojocaru (CSM Știința Baia Mare), 3. Alexandru Țăruș (Rouen), 4. Marius Antonescu (Bourg en Bresse), 5. Adrian Moțoc (Stade Aurillac), 6. Mihai Macovei (C) (Colomiers), 7. Dragoș Ser (CSA Steaua), 8. Andre Gorin (RCHCC), 9. Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Daniel Plai (CSA Steaua), 11. Marius Simionescu (CS Dinamo),12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 13. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), 14. Ionuț Dumitru (CSA Steaua), 15. Ionel Melinte (RCHCC)

Rezerve: 16. Florin Bărdașu (CSA Steaua) 17. Vasile Balan (CSA Steaua), 18. Costel Burțilă (RCHCC), 19. Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), 20. Cristi Chirica (Sporting Club Appammen), 21. Gabriel Rupanu (SCM Timișoara), 22. Vlădut Popa (CSA Steaua), 23. Nicolas Onuțu (CS Vienne)

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile