Naționala de rugby a României întâlnește sâmbătă, 11 iulie, în cel de-al doilea meci din Nations Cup, Uruguay. Meciul, care va avea loc pe Estadio Charrúa din Montevideo, de la ora 20:00 (ora României), va fi transmis în direct pe TVR Sport.
Pentru această partidă staff-ul tehnic a stabilit echipa, în Primul XV fiind făcute șase schimbări față de primul meci din Nations Cup, cel cu Chile. Astfel, în linia întâi vor începe ca pilieri Hartig și Manole, în timp ce la linia a doua a revenit Weidner. De asemenea, la nivelul grămezii s-a efectuat și o schimbare tactică, Immelman care a evoluat în linia a doua cu Chile, acum va juca pe postul de flanker, în linia treia. În ceea ce privește linia de treisferturi, aici echipa va avea o „balama” nouă, Conache – Vaovasa, o altă schimbare fiind făcută la nivel de aripi, Tevita Manumua începând meciul. De subliniat, că și în această partidă vom avea un debutant, pe Iacopo Bianchi.
De asemenea, în fața unui număr rotund de selecții se vor afla în meciul cu Uruguay, Tomane și Butnariu, care vor ajunge la selecția cu numărul 30.
„Uruguay este o echipă mai fizică decât Chile, dar trebuie să facem o apărarea mai bună și să avem la fel atacuri, cum am avut în meciul cu Chile, dar să și marcăm prin aceste atacuri. La turneul din vară nu am putut juca cu Uruguay pentru că mă accidentasem în meciul cu Chile și am revenit acasă. Mă bucur că acum pot fi pe teren și pot ajuta echipa. Aștept partida de sâmbătă, avem o revanșă de luat după meciul pierdut în toamnă la București. Suntem motivați să facem un meci bun și să creștem nivelul de joc din meciul cu Chile”, a declarat Alin Conache, mijlcașul la grămadă al Stejarilor.
România:
1. Iulian Hartig (CS Dinamo), 2. Ștefan Marko Buruiană (RC Narbonne), 3. Cosmin Manole (CS Dinamo), 4. Logan Weidner (CS Rapid), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Nicolaas Immelman (CSM Știința Baia Mare) 7. Cristi Boboc C (CSA Steaua), 8. Adrian Mitu (Soyaux -Angouleme), 9. Alin Conache (CSA Steaua), 10. Hinckley Vaovasa (SO Chambery), 11. Iliesa Tiqe (SCM USV Timișoara), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 13. Nicolas Onuțu (RC Aubenas Vals), 14. Tevita Manumua (SCM USV Timișoara), 15. Marius Simionescu (SCM USV Timișoara)
Rezerve
16. Tudor Butnariu (SCM USV Timișoara), 17. Alexandru Savin (CS Rapid) 18. Jean-Pierre Smith (CS Dinamo), 19. Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), 20. Keanan Murray (CS Dinamo), 21. Iacopo Bianchi (Rugby Rovigo), 22. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara), 23. Mihai Graure (CS Dinamo)
Staff tehnic: David Gérard – antrenor principal, Raphaël Saint-André – antrenor secund, Juan Pablo Orlandi – antrenor inaintare, Gareth Adamson – S&C, Fabian Bunu – video analist, Petra Melinte – doctor, Marius Todosi – kinetoterapeut, David Popa – manager.


.png)



















































