Echipele din SuperLiga CEC Bank se pregatesc pentru reinceperea competitiei

SuperLiga CEC Bank.

In timp ce pauza competitionala se apropie de final, echipele din SupeLiga de rugby se pregatesc sa revina in iarba.

Antrenorul echipei Dinamo, Stefan Demci anunta plecarea pilierului Victor Leon la un club din Rusia si venirea a trei juniori de la Metrorex. Andrei Cristinescu, Cosmin Porumboiu si Razvan Barbu se alatura lotului.Jucatorii lui Dinamo nu vor pleca in cantonament, intrucat echipa nu e completa. Cei ce au participat la turneul IRB Nations Cup sunt inca la recuperare, iar trei jucatori din lot fac deplasarea in Danemarca cu echipa nationala de rugby 7.

Campioana Baia Mare anunta venirea unor jucatori ce abia au terminat junioratul. Echipa se pregateste sa plece in cantonament de pregatire intr-o locatie apropiata.

Farul Constanta nu a anuntat inca transferurile, dar antrenorul Branescu isi anunta intentia de a achizitiona jucatori noi pentru finalul campionatului national.Constantenii au fost intr-un cantonament de sapte zile la Predeal si au disputat un amical cu Batalionul I al Garzii Irlandeze.

Marin Mot, antrenorul Stelei, anunta ca jucatorii sai au profitat de pauza competitionala pentru a se pregati intr-un cantonament de 12 zile la Forban. Noutatile clubului Steaua vin din Bulgaria, este vorba despre Ivailo Ivanov, capitanul echipei de rugby 7 al bulgarilor. Acesta este in probe la echipa vicecampioana. Mot a declarat ca mai are si alte tinte pentru aceasta perioada de transferuri.

Alte vesti bune pentru militari sunt revenirile lui Dascalu, Cazan, Dumitru si Melinte.

CSM Bucuresti si Iasi nu vor face transferuri, dar in timp ce bucurestenii nu au fost plecati in cantonament, iesenii s-au recuperat o saptamana la mare.

Clujul se pregateste sa primeasca in echipa juniorii de la U19, Ariesul – Mihai Viteazu. Acestia joaca doua meciuri amicale pentru a isi selecta potentialii jucatori. Lotul final va avea parte de antrenamente mai intense in ultima saptamana de pauza pentru a reveni in forta in campionat.

Danut Borzas, managerul echipei RCM Timisoara, a declarat pentru super-liga.ro ca banatenii se afla in cantonament pe Valea Liman, in judetul Timis. Echipei i s-au alaturat Kinikinilau, Maris si Jody Rose.

Mateaki Kafatolu, jucatorul din Noua Zeelanda cu origini tongaleze, este ultima achizitie a clubului si se va alatura si el lotului la finalul saptamanii.

SuperLiga CEC Bank revine pe 25 iulie.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile