Caută
Close this search box.

Echipele U19 si U17 ale LPS Focsani participa la un stagiu de pregatire in Franta

După ce a devenit vicecampioană naţională, formaţia de rugby Under 19 a Liceului cu Program Sportiv Focşani va efectua un stagiu de pregătire în perioada 19-21 iulie la Tarbes (Franţa), cantonament la care va participa şi formaţia Under 17 a LPS.

Pe durata celor trei zile în Hexagon, echipele de rugby focşănene vor disputa şi câteva partide de verificare cu formaţii din Belgia şi Franţa.

În primul meci amical, formaţiile Under 17 şi 19 ale LPS Focşani vor evolua împotriva echipei Bals Rugby, în cadrul turneului „Lilian Laccabane“.

Lotul echipei Under 19 care va face deplasarea în Franţa este format din: Savin, Băisan, Ailincăi, Năpârcă, Ştefan Rusu, Darie, Tătăruş, Constantin, Cabalortă, Mania, Dumitaşcu, Berbece, Nistor, Răzvan Rusu, Doruş, Mihăilă, Macovei, Stroe, Lechea, Tatu, Tomozei, Cosma.

Delegaţia vrânceană va fi însoţită în Franţa de un grup de profesori de la Liceul cu Program Sportiv Focşani, dar şi de consilieri din cadrul Consiliului Local Focşani.

În altă ordine de idei, patru jucători ai LPS Focşani au fost selecţionaţi în echipele U17 şi 18 ale selecţionatei Moldova Sud, în urma trialurilor care au avut loc la Bîrlad. Aceştia sunt Bogdan Leuştean (U17), Mădălin Vişan, Ionuţ Manea şi Răzvan Daroga (U18). Ultimii trei vor participa în perioada 15-27 iulie la un stagiu de pregătire la Bucureşti.

sursa: www.monitorulvn.ro

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile