CSU AV Arad si RCM Galati s-au intalnit in etapa a XI-a din Divizia Nationala de Seniori la Sanicolau, echipa de la malul Dunarii reusind o victorie cu rezultatul de 30-16 si punctul bonus ofensiv dupa un eseu marcat in minutul 76.
Prima repriza a fost una in care numarul cartonaselor galbene a depasit pe cel al realizarilor, astfel ca Rotaru si Gridei din tabara gazdelor, respectiv Boboc si Chiper de la oaspeti au stat cate zece minute pe banca pedepselor.
La pauza avantajul a apartinut galatenilor, cu doua eseuri inscrise de Cosmiuc si Badea chiar in debutul partidei, la care s-au adaugat o transformare, respectiv o lovitura de pedeapsa ale aceluiasi centru Cosmiuc, fata de o penalitate concretizata pentru aradeni de Puscasu.
Primele puncte dupa reluare le-a marcat Puscasu din lovitura de pedeapsa, insa RCM Galati si-a marit ecartul prin eseul lui Rusu, transformat de Cosmiuc si astfel, cu trei incercari la activ oaspetii au alergat pana la final dupa bonusul ofensiv.
Acesta a venit cu emotii, atunci cand mai erau de jucat patru minute, Struna a vazut cartonasul galben, iar galatenii au fructificat superioritatea numerica prin incercarea lui Boboc, dupa ce aradenii reusisera un eseu prin Stoica, o transformare si o penalitate semnate de Puscasu.
Pentru echipele din Divizia Nationala de Seniori urmeaza o pauza pana in luna august, atunci cand la reluare RCM Galati se va confrunta pe propriul teren cu Bucovina Suceava, iar CSU AV Arad se va deplasa la Buzau pentru intalnirea cu RC Stejarul.