Caută
Close this search box.

George Sava analizeaza finala din Rusia

George Sava.

Antrenorul roman George Sava, cel ce pregateste linia de treisferturi a celor de la Enisei Krasnoyarsk, din Rusia, a vorbit pentru FRR.ro despre cum au decurs lucrurile in primul act al finalei campionatului.

Meciul s-a incheiat la egalitate, 12-12, iar titlul se va decide sambata, 27 octombrie.

Partida a avut loc intr-un peisaj autentic hibernal, pe toata durata partidei ningand ca in basme. Terenul a inghetat, la fel ca si balonul care spre finalul jocului a devenit aproape imposibil de manuit. „Am comis foarte multe greseli. Ca niciodata, am fost penalizati pentru o multime de baloane scapate inainte. Am jucat rau. Practic, niciodata in campionat nu am avut atatea greseli”, ne-a transmis George Sava.

Uvertura celor de la Krasnyi Yar, neozeelandezul John Dodd, a marcat cel mai rapid dropgol al sezonului, chiar in primul minut al intalnirii. „A simtit bine jocul si a dat la bete imediat ce a avut posibilitatea. Din nefericire pentru adversarii nostri, Dodd are probleme la ligamente, dupa o accidentare suferita la finalul meciului. El este incert pentru retur si s-ar putea ca oponentii sa nu aiba transformer, ceea ce ne avantajeaza”, a mai punctat tehnicianul roman.

Geroge Sava a mai spus ca returul se va schimba radical ca aspect, deoarece partida va avea loc pe stadionul central, care are instalatie subterana de incalzire, comparativ cu terenul unde a avut loc prima mansa. La ambele jocuri asista si tehnicianul Rusiei, Kingsley Jones.

In cele doua echipe, ca adversari, se regasesc si internationalii rusi, fratii Tsnobiladze, care au jucat contra Romaniei la Soci, in CEN, cand Stejarii s-au impus cu 25-0.

Despre viata in Siberia, George Sava s-a declarat incantat: „Aici exista conditii adevarate pentru rugby. Toata lumea apreciaza ceea ce facem noi si cei de la Krasnyi Yar. Despre vreme, localnicii spun ca s-a incalzit fata de alte perioade. Acum la minus 15, minus 20 de grade Celsius, in timpul iernii, se considera ca e vreme frumoasa. Altadata termometrele coborau si la minus 50 de grade Celsius”.

Returul finalei va avea loc sambata, 27 octombrie. Enisei este campioana en-titre a rugby-ului rusesc.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile