.png)
La Tbilisi, in fata unui stadion arhiplin (ce imagine frumoasa!), Georgia a invins Romania, 22-9, terminand, astfel, pe primul loc in Cupa Europeana a Natiunilor. Castigand „duelul Estului”, gruzinii vor juca in Grupa C, alaturi de Noua Zeelanda, Argentina, Tonga si reprezentanta Africii, in timp ce Romania va evolua in Grupa D, intalnind Franta, Irlanda, Canada si Italia.
Inainte de a incerca o analiza a meciului de la Tbilisi, as vrea sa incep prin a felicita echipa Nationala pentru calificarea la Cupa Mondiala din 2015, „Stejarii” indeplinindu-si obiectivul major, acela de a obtine calificarea directa la „summit”-ul rugbystic de anul viitor.
In aceasta era a profesionismului, in care natiunile „mici” sufera atat de mult, rugby-ul romanesc avea nevoie, ca de aer, de o asemenea reusita. Reusita care trebuie apreciata, pe masura, din mai multe motive dintre care as aminti doar doua:
Primul se refera la procesul calificarii; un proces lung si deloc usor, fiecare meci avand dificultatile sale specifice, in functie de adversarul respectiv. La capatul unei campanii obositoare si dificile, echipa Nationala a dovedit ca merita sa ia parte la Cupa Mondiala ce va avea loc in Marea Britanie.
In acelasi timp, trebuie subliniat faptul ca acest proces a avut o importanta deosebita si din alt punct de vedere: lunga si ostenitoarea campanie a calificarii a permis formarea si sudarea unei echipe, a unui grup de jucatori, sub indrumarea unui antrenor, domnul Lynn Howells, care s-a dovedit a fi „omul potrivit, sosit la momentul potrivit, la locul potrivit”. Numirea domnului Howells si formarea colectivului de antrenori a reprezentat una dintre cele mai bune si inspirate decizii ale Federatiei legate de activitatea echipei nationale.
Al doilea (motiv) se refera la calificarea la Cupa Mondiala din 2011: privind prin prisma chinuitoarei experiente a calificarii la editia anterioara, reusita de anul acesta este de-a dreptul reconfortanta. Nu trebuie sa traim din amintiri, nu trebuie sa cautam comparatii aritificiale, dar nu putem ignora diferenta dintre modul in care s-au desfasurat cele doua campanii de calificare; o diferenta ca de la cer la pamant, reflectand un evident progres al echipei Nationale in ceea ce priveste pregatirea tehnica, atitudinea, coeziunea grupului si relatiile jucatori-antrenori.
Prin urmare, calificarea directa la Rugby World Cup este pe deplin meritata si reprezinta un succes care trebuie salutat si sarbatorit ca atare.
Revenind la meciul de la Tbilisi si analizandu-l cu luciditate si obiectivitate, euforia succesului tinde sa se estompeze, deoarece – imi ingadui sa constat – evolutia echipei noastre nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor. Mai mult decat atat, imi permit sa afirm, fara a cauta efecte dramatice si fara a minimaliza performanta de ansamblu a calificarii si efortul echipei in acest meci, ca prestatia Nationalei a fost putin dezamagitoare.
Am sa incerc sa explic afirmatia de mai sus si cauzele acestui gust, ca al dulcetei de ciresi amare, pe care l-am simtit urmarind partida din capitala gruzina.
In primul rand, parcursul „imaculat” de anul trecut, din Cupa Europeana a Natiunilor, dublat de victoriile clare din acest an impotriva Portugaliei, Rusiei (mai ales, Rusiei!), Spaniei si Belgiei, creasera nu doar legitime sperante, ci si conditiile reale ale unui veritabil „derby al Estului”, Romania-Georgia, pe care „Stejarii” aveau sanse reale de a-l castiga.
Dupa cum s-a vazut, insa, nu a fost cazul, Nationala nearatand, parca, niciun moment (cu exceptia unor scurte perioda in repriza I) ca ar fi putut castiga acest meci. Aflata mai mereu sub presiune, in special in repriza a II-a, selectionata „Stejarilor” nu a reusit sa isi puna adversara in situatii cu adevarat dificile.
Trebuie sa recunoastem, in mod obiectiv, ca echipa cea mai buna a castigat, pe merit, si aceasta, oricat ne-am fi dorit, nu a fost echipa Romaniei.
In al doilea rand, evolutiile peste asteptari din meciurile din noiembrie trecut, cu Tonga, Canada si, partial, cu Fiji – selectionate cu o valoare net superioara natiunilor din CEN – ne dadeau sperante indrituite ca „Tricolorii” sunt capabili de a depasi pragul valoric si bariera psihologica ridicate, din 2006 (cand s-a inregistrat ultima victorie a Romaniei) incoace, de georgieni.
Din pacate, insa, evolutiile bune din toamna nu au fost confirmate in maniera dorita de noi, iar suprematia gruzinilor continua.
In al treilea rand, trecand la aspectele tehnice ale meciului, neputinta de a pastra posesia balonului a fost frustranta si stanjenitoare, deopotriva; uneori, chiar exasperanta.
Posesia balonului reprezinta conditia indispensabila pe care trebuie sa o indeplineasca o echipa (care are dorinta si ambitia de a urca in ierarhia mondiala), pentru a demonstra ca detine „ingredientul” fundamental fara de care un sistem de joc, de calitate, nu poate exista, si anume: capacitatea de a construi.
La acest capitol a suferit cel mai mult echipa Romaniei si odata cu ea, am suferit si noi, suporterii sai.
In al patrulea rand, jocul de picior a fost imprecis si, in majoritatea cazurilor – ineficient. Una este sa folosesti, cu discernamant si eficienta, jocul de picior pentru ocuparea terenului; iar alta sa folosesti loviturile de picior ca o solutie facila, derivata fie din lipsa de idei combinata cu lipsa „punch”-ului ofensiv, fie din disperarea de a scapa, temporar, de balon, sub presiunea exercitata de adversari.
De multe ori, balonul lansat din tabara noastra a poposit in bratele georgienilor oferindu-le acestora posibilitatea de a ataca.
In al cincilea rand, jocul la sol a fost nesatisfacator, dupa cum nesatisfacatoare au fost situatiile in care purtatorul de balon s-a aflat izolat, nesustinut de coechipieri, fazele respective terminandu-se fie cu penalitati impotriva echipei noastre, fie cu „turn-overs”, rezultatul fiind acelasi: pierderea, cu prea mare usurinta, a posesiei balonului.
Duelul liniilor a treia a fost castigat, net, de catre Gorgodze si colegii sai. In rugby-ul de astazi, jocul la sol – zona de „breakdown” – a devenit un sector de o importanta capitala. De aceea, nicio o echipa nu isi poate permite sa se lase dominata, de-a lungul unei intregi partide, in acest compartiment al jocului.
In al saselea rand, a primi trei cartonase galbene si a juca, intr-un meci international, 30 de minute in inferioritate numerica nu este ceva ce poate fi acceptat cu ingaduinta. Nu vreau sa fac afirmatii patetice, dar, un asemenea scenariu, la Cupa Mondiala, in orice meci, va insemna o sinucidere rugbystica!
Desigur, aici se poate discuta despre potentiale greseli de arbitraj. Adevarat, ele au existat, exista si vor exista. Chiar si la Cupa Mondiala. Cu toate acestea, in lumina evolutiei de ansamblu de la Tbilisi, nu cred ca este potrivit sa ne plangem de arbitraj.
Avand in vedere cele mentionate mai sus, nu este de mirare ca Nationala nu a fost capabila sa aiba initiativa de-a lungul meciului, sa controleze meciul, sa reuseasca sa isi impuna stilul de joc. Iar, in momentele – rare, de altfel – in care au amenintat butul advers – asa cum a fost cazul in minutul 54 – jucatorii nostri au pierdut balonul, inacceptabil de usor, irosind o situatie extrem de favorabila.
Personal, ma asteptam sa vad, in meciul de la Tbilisi, o echipa a Romaniei agresiva (in sensul bun al cuvantului), pregatita sa exercite o presiune sustinuta asupra adversarilor; sa joace cu autoritate, sa exprime idei variate de atac; o echipa a Romaniei care sa produca o reactie puternica in planul jocului, o reactie care sa duca la „spargerea” acestei serii de insuccese din ultimii ani, impiedicand-o sa se transforme intr-un posibil „complex georgian”.
Si, inainte de a incheia, as vrea sa limpezesc urmatoarele:
Scopul randurilor de fata nu este acela de a critica echipa Nationala si de a stirbi sau umbri, in vreun fel, reusita calificarii la Cupa Mondiala. Calificarea reprezinta o performanta excelenta si un succes remarcabil – amandoua absolut meritate – care sunt rezultatul muncii si eforturilor unui intreg colectiv compus din jucatori, antrenori si Federatie.
Randurile mele reprezinta doar observatii pe marginea unui meci, randuri cu care cei care le citesc pot fi, sau nu, de acord.
Echipa nationala nu poate fi judecata prin prisma unui singur meci – fie el finala CEN-ului – disputat impotriva celui mai puternic rival din competitie. Dupa cum, infrangerea de la Tbilisi nu poate fi ignorata sau minimalizata pe motivul ca se obtinuse, deja, calificarea la Cupa Mondiala.
Convingerea mea este ca selectionata „Stejarilor” are un potential mult mai ridicat decat cel etalat in partida de la Tbilisi. Georgia a fost mai buna, dar Romania are capacitatea de a se ridica la nivelul Georgiei si – de ce nu? – mai sus.
Nu fac aceasta afirmatie pentru a „indulci” amaraciunea infrangerii, ci, pentru ca, realmente, am convingerea ca echipa Romaniei este capabila sa joace mult mai bine decat a facut-o in meciul de sambata.
Eugen Cionga
Toronto
