Numit antrenor al echipei de rugby a Frantei, toamna trecuta, dupa Cupa Mondiala, Guy Noves a anuntat ieri, lista celor 30 de jucători cu care se va vedea pe 11 ianuarie. Fata de grupul anuntat pe 29 decembrie și care a avut o prima intalnire cu staff-ul tehnic luni, la Marcoussis, apar trei rugbysti noi: Camille Chat, Kevin Gourdon si Vincent Pelo. Noves l-a desemnat pe talonerul Guilhem Guirado drept capitan, acesta urmandu-i lui Thierry Dusautoir, care si-a anuntat retragerea din reprezentativa Frantei.
Anuntul a fost facut la intalnirea cu jucatorii, la Marcoussis. Iar Noves s-a consultat cu Yannick Bru, antrenorul pachetului de inaintare, atunci cand a luat decizia de a-l numit pe Guirado drept capitan. Nascut pe 17 iunie 1986, la Ceret (Pyrenees-Orientales), a fost format la Arles-sur-Tech, a jucat pentru Perpignan, cu care a castigat titlul in 2009, iar in prezent este legitimat la RC Toulon, cu care a si devenit campion al Europei anul trecut. Absolvent al Universitatii din Perpignan, Guirado a debutat in echipa Frantei in 2008, contra Italiei, iar de atunci a bifat alte 37 de selectii, marcand si doua eseuri. Participant la cinci editii ale Turneului celor 6 Natiuni, a evoluat la Cupa Mondiala din 2011 si 2015 (a jucat in meciurile cu Italia, Canada, Irlanda si Noua Zeelanda).
In grupul de 30 de jucatori care vor avea discutii cu antrenori, pe 11 ianuarie, s-au operat putine modificari fata de cel care a avut intalnirea la inceputul acestei saptamani. Camille Chat (taloner), Vincent Pelo (pilier) si Kevin Gourdon (linia a treia) au fost chemati in locul lui Benjamin Kayser, Rabah Slimani si Bernard Le Roux.
Din grupul de jucatori convocati nu face parte Mathieu Bastareaud, absenta acestuia fiind explicata de Noves in felul urmator: ”Noi avem poate intentia de a practica un joc diferit. Ramane un jucator al carui potential il cunoastem. Neconvocarea sa nu inseamna ca el a ramas complet pe dinafara”. O posibila explicatie a dat pentru cotidianul ”L’Equipe” si Christophe Dominici, cel care i-a fost antrenor lui Bastareaud la Stade Francais: ”In alta zi, l-as fi vazut evoluand la Toulon alaturi de Nonu. Astazi, Mathieu cantareste 130 de kilograme. Este prea greu. El avanseaza in contact, insa acum nu e suficient. El trebuie sa repete cursele, sa joace fara balon. Daca ar ajunge la 113-117 kg, atunci ar fi o bomba. Ar masacra adversarii”.
Guy Noves va anunta lista definitiva a celor cu care va aborda pregatirea editiei din acest an a Turneului celor 6 Natiuni pe 19 ianuarie.
Lista jucatorilor convocati de Guy Noves pe 11 ianuarie
Pilieri: Atonio (La Rochelle), Ben Arous (Racing 92), Poirot (UBB), Pelo (La Rochelle)
Taloneri: Chat (Racing 92), Guirado (Toulon)
Linia a doua: Flanquart (Stade Français), Jedrasiak (Clermont), Maestri (Stade Toulousain), Vahaamahina (Clermont)
Linia a treia: Picamoles (Stade Toulousain), Chouly (Clermont), Gourdon (La Rochelle), Camara (Stade Toulousain), Lauret (Racing 92), Goujon (UBB)
Mijlocasi de gramada: Bezy (Stade Toulousain), Machenaud (Racing 92), Parra (Clermont)
Mijlocasi la deschidere: Plisson (Stade Français), Trinh-Duc (Montpellier)
Centri: Danty (Stade Français), Dumoulin (Racing 92), Fickou (Stade Toulousain), Fofana (Clermont), Lamreat (Castres)
Aripi/fundasi: Fall (Montpellier), Bonneval (Stade Français), Médard (Stade Toulousain), Spedding (Clermont)
Foto: Pagina de Facebook a Federatiei Franceze de Rugby