Caută
Close this search box.

Infrangere la un punct pentru Steaua in Franta

Primul meci amical disputat de Steaua in acest an a insemnat si prima evaluare inainte de startul noii editii de campionat, SuperLiga 2014. Ros-albastrii au pierdut la ultima faza de joc partida cu reprezentantii Armatei Franceze, dar acest aspect a contat mai putin.

Pe o vreme relativ prielnica unui joc de rugby, cu un vant destul de puternic, terenul s-a prezentat in conditii bune. Infruntarea a fost conforma unei partide veritabile, cu un ritm de joc ridicat, asa cum remarca majoritatea cunoscatorilor prezenti in tribuna stadionului George Lefevre din Saint Germain en Laye.

Primii care au deschis scorul au fost gazdele, acestia marcand un eseu tipic de contraatac in minutul 20, prin cursa aripii Thibault Mercier. Incercarea a fost transformata de uvertura Kevin Chabard, tabela indicand 7 – 0. In minutul 13, acelasi jucator a mai ratat o lovitura de pedeapsa.

Superioara ca posesie teritoriala, Steaua a replicat in minutul 25 prin Viorel Zamfir, fundasul ros-albastru fiind la finalizarea unei faze colective pe treisferturi. Danut Dumbrava a ratat transformarea din cauza vantului puternic, dar gruparea din Ghencea a micsorat din diferenta, scor 7 – 5.

Dupa numai patru minute, centrul Robert Dascalu a iesit la rampa, fiind marcatorul unui superb eseu in urma alternantei fazelor intre cele doua compartimente. In minutul 29, Dumbrava a transformat si stelistii au preluat conducerea, 7 – 12.

In minutul 34, o noua lovitura de penalitate este acordata francezilor, care transforma prin același numar 10, Chabard.

Scorul la pauza, 10 – 12, a marcat o prima repriza in care Steaua a marcat in stil francez cu linia de treisferturi, printre remarcati fiind insa si Daniel Ianus, Madalin Baraulea sau Bogdan Neacsu, din pachetul de inaintare.

Repriza a doua a decurs aproape identic ca desfasurare, adica stelistii au dominat teritorial, insa au gresit mai mult decat adversarii lor. Cel putin asa arata fisa meciului, deoarece ros-albastrii au fost penalizati cu lovitura de pedeapsa in minutele 63, 72 si 76, transformerul francezilor neconvertind in puncte pe tabela.

In minutul 80+7 arbitrul partidei a mai acordat o ultima lovitura impotriva Stelei, perpendicular pe but, iar Kevin Chabard nu a mai ratat de la aproximativ 25m distanta. Scorul final, 13 – 12, s-a inregistrat practic la ultima faza a jocului, iar victoria a fost obtinuta de francezi, la mare lupta.

Desi scorul nu arata o infrangere la diferenta evidenta, antrenorii Stelei s-au declarat nemultumiti la finalul partidei de „atacul” echipei.

Marin Mot, antrenor Steaua: „E anormal sa nu finalizam ocaziile avute cu un adversar care ne permite. In repriza a doua m-a nemultumit neimplicarea unora care, desi isi doresc sa joace mai mult, nu au constientizat ca aici sunt evaluati pentru determinarea formei sportive din acest moment.”, a tinut sa mentioneze elevilor sai antrenorul stelist.

Urmeaza o partida, vineri 7 martie, cu echipa pariziana Racing Metro 92.

Marcatori: Viorel Zamfir, Robert Dascalu (cate 1 eseu), Danut Dumbrava (1 transformare)
Steaua: 15. Viorel Zamfir, 14. Alexandru Porojan, 13. Robert Dascalu, 12. Vasilica Pascu, 11. Stefan Patrascu, 10. Danut Dumbrava (C), 9. Samuel Ticu.
1. Madalin Baraulea, 2. Bogdan Neacsu, 3. Constantin Dumitru, 4. Cornel Tatu, 5. Alex Grigore, 6. Adrian Udroiu, 7. Alin Dumitrache, 8. Daniel Ianus.

Au mai jucat: Laurentiu Cocirla, Adrian Calugareanu, Igor Orghianu, Florian Iordan, Cristian Moisei, George Carstea.

Sursa: www.steauarugby.com

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile