Însemnele tradiționale revin pe tricourile Stejarilor

Astăzi, 24 iunie, de Ziua Internațională a Iei, Federația Română de Rugby anunță că din sezonul viitor, Stejarii vor reveni la echipamentele cu însemne tradiționale, purtate pentru prima oară în 2014.

“Variantele finale vor fi prezentate după ce vom stabili toate detaliile cu partenerul nostru tehnic de la Macron, dar pot să vă spun sigur că vom reveni la varianta cu tricou galben predominant, pentru meciurile de pe teren propriu și alb cu negru pentru meciurile din deplasare. Astăzi vă prezentăm varianta de echipament pentru acasă. Având în vedere încărcătura tradițională cu care vin aceste noi echipamente, sperăm ca ele să ofere și mai multă vitalitate tinerei noastre echipe naționale și să îi ajute în meciurile de calificare la Cupa Mondială”, a declarat Alin Petrache, președintele FRR.

Stejarii, purtători ai valorilor tradiționale, vor “încinge” chimirul înnobilat cu elemente solare (roata). Se spunea că brâul protejează ceea ce înconjoară, anume puterea ce stă în zona mijlocului. Îl foloseau tăietorii de lemne, cei ce ridicau greutăți și munceau în condiții periculoase. În plus, înălțimea chimirului exprima puterea, statutul purtătorului. Chimirele se pot lucra cu atâta măiestrie și rafinament încât pot fi de ajuns doar trei culori, tricolorul nostru, pentru un vizual de excepție. Chimirul aduce puterea în forma cea mai elegantă pentru portul bărbătesc.

Echipamentul va fi desenat de designerul Ioana Corduneanu, creatoarea comunității Semne Cusute, cu care Federația a mai colaborat și în trecut.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile