Caută
Close this search box.

Întâlnire rugbystică româno-franceză la Centrul Militar de Antrenament de la Cincu

O delegație a Federației Române de Rugby, reprezentată de președintele Alin Petrache, a participat la o întâlnire excepțională la Batalionul Multinațional NATO de la Cincu, cu Fabien Pelous, fostul căpitan al echipei naționale de rugby a Franței și una dintre figurile emblematice ale rugby-ului francez. Delegația FRR și cea franceză au purtat discuții și au asistat la un meci demonstrativ de rugby între militari, subliniind astfel legăturile strânse dintre comunitățile sportive și militare, unite de valori comune precum disciplina, spiritul de echipă, respectul și solidaritatea.

Alături de președintele FRR, s-au mai aflat secretarul general al forului de specialitate, Florinel Matei, vicepreședinții Ioan Damian și Bogdan Marinescu, antrenorul coordonator al FRR, Mircea Paraschiv și fostul mare jucător, Tudor Constantin.

“A fost o întâlnire deosebit de interesantă, desfășurată într-un cadru aparte. Cincu este recunoscut drept unul dintre cele mai importante centre de instruire militară din Europa Centrală și de Est, datorită rolului pe care îl are în exercițiile NATO și prin găzduirea Grupului de Luptă Multinațional NATO. Rugby-ul are capacitatea de a apropia oamenii și de a construi punți între comunități și instituții. Totodată, rugby-ul și sistemul militar împărtășesc aceleași valori fundamentale – disciplina, spiritul de echipă, curajul, respectul și solidaritatea. Această legătură are rădăcini adânci în istoria sportului nostru, dacă ne gândim că primele meciuri internaționale ale echipei naționale a României, alcătuită la acea vreme din militari, au fost disputate în 1919, la Jocurile Interaliate organizate pe câmpul militar de la Pershing. Sunt convins că dialogul pe care l-am avut astăzi va sta la baza unor proiecte comune valoroase și că această colaborare româno-franceză se va concretiza în inițiative care vor contribui la dezvoltarea rugby-ului și la consolidarea relațiilor dintre cele două țări.”, a declarat Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

Ca un fapt inedit, întâlnirea cu Fabien Pelous a adus și multe amintiri de pe teren, la meciul din 1999, de la Castres, dintre România și Franța (câștigat de Cocoși cu 62-8), Alin Petrache și Tudor Constantin și Fabien Pelous au fost adversari, echipa țării noastre fiind pregătită atunci chiar de Mircea Paraschiv.

“Evenimentul a fost și un prilej de rememorare a unor momente importante din istoria confruntărilor româno-franceze pentru Fabien a debutut pentru echipa națională într-un meci cu România în 1995. Am evocat partida din 1999, de la Castres, de pe Stade Pierre-Antoine, o partidă rămasă în memorie prin eseul marcat pentru România de Tudor Constantin. De atunci, rugby-ul a evoluat considerabil. Profesionalizarea jocului și dezvoltarea diferită a celor două sisteme rugbystice au dus la creșterea diferenței de nivel dintre cele două națiuni. Cu toate acestea, valorile care definesc acest sport au rămas neschimbate. Dacă pe teren am fost adversari, tradiționala repriză a treia a fost întotdeauna momentul în care respectul reciproc, prietenia și schimbul de experiență au prevalat, consolidând legăturile dintre comunitățile rugbystice din România și Franța.”, a spus Alin Petrache, președintele FRR.

Fabien Pelous reprezintă una dintre cele mai importante figuri ale rugby-ului francez, fostul internațional, care a evoluat pe postul de linia a doua, având 118 selecții în tricoul Les Bleus, unul dintre cei mai selecționati jucători din istoria formației din Hexagon. Cu o carieră impresionantă, el a fost căpitanul Franței în numeroase partide și a condus echipa în competiții majore, contribuind la succesele obținute în Turneul celor Șase Națiuni și la participările la mai multe ediții ale Cupei Mondiale .

 

Legătura sa cu rugby-ul românesc are o semnificație aparte, primul său meci internațional pentru Franța fiind disputat împotriva României, în 1995. De asemenea, el este mentorul militarilor din Elementul Național de Sprijin din cadrul Batalionului Multinațional NATO.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile