Caută
Close this search box.

Istoria romantata a Calcutta Cup si radacinile fotbalistice ale acestui trofeu

Calcutta Cup.

Unul dintre trofeele traditionale in rugby-ul mondial este Calcutta Cup. Cu ocazia jocurilor dintre Anglia si Scotia, desfasurate sub egida actualului Six Nations, echipa invingatoare primeste spre pastrare prestigioasa distinctie.

In secolul al XIX-lea, dorinta de competitie a britanicilor era una cat se poate de evidentiata. Indiferent ca era vorba de fotbal sau rugby, gentlemanii din Insula faceau orice sacrificii pentru diverse trofee locale.

Asa se intampla si in 1877, cand exista Cupa orasului Yorkshire, pusa la bataie cu ocazia diverselor meciuri de fotbal. Rugbystii au dorit ceva asemanator, iar doi ani mai tarziu s-a ivit prilejul Calcutta Cup.

De Craciun, in 1872, in India, la Calcutta, aflata pe acea vreme sub administrare britanica, doua echipe de rugby au incantat asistenta. De o parte se aflau 20 de jucatori englezi, iar de cealalta 20 de tineri scotieni, galezi sau irlandezi.

Pentru ca meciul a fost considerat un real succes, el a fost repetat o saptamana mai tarziu. Fotbalul deja patrunsese in India, asa ca localnicilor le-a fost mai simplu sa infiinteze, prima data, Calcutta Football Club, in ianuarie 1873. Clubul a aderat la Asociatia de Rugby in 1874, cu toate ca in India nu exista un climat propice de dezvoltare pentru sportul cu balonul oval.

In 1878, din diverse motive, fondatorii Calcutta Football Club au decis dizolvarea acestuia. Doreau totusi ca numele sa mearga mai departe, asa ca au scos din conturi toata averea, care era compusa din rupii de argint. Au topit monezile si au luat legatura cu un indian priceput care a realizat un trofeu de aproximativ 45 de centimetri inaltime pe care sunt desenate o cobra si un elefant. In 1878, Calcutta Cup a fost trimisa si prezentata la Londra, cu dorinta membrilor clubului indian de a servi drept competitie anuala. Tinand cont de ambitiile care deja animau rugby-ul si fotbalul, dar si de provenienta initiala a Calcutta Cup, s-a decis ca trofeul sa fie atribuit echipei care castiga meciul anual dintre reprezentativele Angliei si Scotiei.

Primul meci sub egida Calcutta Cup a avut loc la Edinburgh, pe 10 martie 1879, la Raeburn Place si s-a incheiat la egalitate. Scotieni au reusit un dropgol, iar englezii o penalitate. Prima castigatoare a Calcutta Cup a fost Anglia, care anul urmator, pe 28 februarie, marca scotienilor la Manchester din doua lovituri de pedeapsa si trei incercari. Oaspetii reuseau o singura lovitura de pedeapsa.

Singurele intreruperi in istoria Calcutta Cup au survenit in timpul celor doua razboaie mondiale din secolul trecut, in intervalele 1915-1919, respectiv 1940-1946.

Pana acum, in total, s-au disputat 119 meciuri cu Calcutta Cup pe masa. Anglia s-a impus de 66 de ori, Scotia in 39 de randuri, iar 14 meciuri au fost consemnate ca remize.

Anul acesta, Anglia a invins Scotia pe Murrayfield, cu 13-6. Cele mai multe puncte in istoria Calcutta Cup le are Wilkinson, 27, urmat de conationalul sau englez, Rob Andrew, cu 24.

Calcutta Cup se va decerna asadar, in primavara anului viitor, pentru a 120-a oara.

Foto: www.rugbynetwork.net

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile