Caută
Close this search box.

Istoricul participarilor Stejareilor la Campionatul European U18

Romania U18.
Romania U18.

Sambata, 12 aprilie, va incepe in Polonia, Campionatul European rezervat juniorilor, categoria de varsta U18, Stejareii urmand a evolua in Divizia A, al doilea esalon valoric al competitiei unde in prima partida vor intalni Germania.

Prima editie a Campionatului European U18 a avut loc in anul 2004, competitia fiind gazduita in Italia la Treviso, echipa noastra terminand pe pozitia a saptea dupa un parcurs in care cedand in primele doua dispute cu Anglia si Rusia s-a vazut nevoita sa lupte pentru evitarea ultimei pozitii.

Astfel, in ultima partida, Stejareii au dispus la scor de Portugalia, rezultat 46-12 pentru o echipa in randurile careia s-au regasit capitanul de astazi al Stejarilor, Mihai Macovei, Dorin Manole, Claudiu Dumitru, Adrian Matei sau Mihai Merca sub conducerea tehnica a cuplului de antrenori Adrian Costache si Vasile Condrache.

In urmatoarea editie disputatata la Lille in Franta, scenariul a fost acelasi dupa doua infrangeri in primele doua partide, adversare fiind Anglia si Georgia, Stejareii au ocupat pozitia a saptea invingand Spania cu 48-8.

Echipa condusa de George Sava si Ioan Robert a marcat opt eseuri ibericilor, in teren aflandu-se nume ca Vlad Ailenei, Andrei Filip, Valentin Ivan, Alin Coste, Daniel Ianus sau Andrei Radoi, victoria fiind insa o palida consolare pentru ca in urmatorul an Stejareii au trebuit sa evolueze in divizia secunda.

Aici avandu-le ca adversare pe Letonia, Germania si Spania, Stejareii nu au intampinat probleme in a se impune reusind sa castige toate cele trei dispute si dupa numai un an de surghiun sa revina dupa turneul final din Italia in primul esalon valoric.

Cu Robert Ion si Florinel Matei pe banca tehnica, Romania U18 a castigat in 2006 finala contra Spaniei, o victorie grea in care am fost nevoiti sa revenim de la 0-10 pentru a ne impune cu rezultatul de 15-13, Prescura si Petreanu semnand cate un eseu, Graur o lovitura de pedeapsa iar Georgescu o transformare, echipa noastra aratand astfel: 15. Marin Gabriel – 14. Ionel Cazan, 13. Andrei Mereuta, 12. Daniel Prescura, 11. Adrian Dima – 10. Alin Georgescu, 9. Ionut Mincu – 7. Alexandru Beldeanu, 8. Bogdan Petreanu, 6. Alexandru Mitu – 5. Stefan Marian, 4. Alexandru Valcu/Catalin Popescu – 3. Cristian Ionescu, 2. Catalin Sibiceanu, 1. Cristian Munteanu; rezerve: 16. Eduard Marinca, 17. Catalin Graur, 18. Catalin Popescu/Alexandru Valcu, 19. Ionut Zaharia, 20. Mihaita Zainea, 21. Marin Gabriel, 22. Andrei Nistor, 23 Andrei Nastase, 24. Alexandu Lahman, 25. Madalin Lemnaru, 26. Robert Topala.

In 2007. reveniti in primul esalon, Stejareii au ocupat pozitia a cincea desi prima partida a fost pierduta la scor in fata Frantei, am reusit sa invingem Rusia iar apoi Georgia in finala pentru locurile 5-6, in disputa cu gruzinii prima repriza fiind decisiva fiind condusi cu 7-0, pentru ca la final sa ne impunem cu 10-7.

Budileanu a marcat un eseu, Georgescu o transformare si o lovitura de pedeapsa, Romania U18 sub conducerea lui Alexandru Marin si Mircea Muntean aratand astfel: 15. Florin Ibanescu – 14. Marian Parvu, 13. Richard Plopeanu, 12. Ionut Puisoru, 11. Alexandru Comanescu – 10. Alin Georgescu, 9. Alin Coman – 7. Stefan Damian, 8. Mihai Moraru, 6. Silviu Budileanu – 5. Adrian Udroiu, 4. Dorin Lazar – 3. Alexandru Tarus, 2. Eduard Marica, 1. Constantin Dumitru; rezerve: 16. Giani Oancea, 17. Ionel Badiu, 18. Gavrila Moldoveanu, 19. Andrei Sugar, 20. Andrei Mitroi, 21. Lazar Filip, 22. Cristian Rizea, 23. Andrei Borz, 24. Florin Rusu, 25. Andrei Ilie.

Un an mai traziu, in 2008, Romania U18 a ocupat aceeasi pozitie a cincea, dupa o infrangere la debut cu tara gazda, Italia, reusind doua victorii in fata Spaniei si Georgiei, de Georgia trecand in finala pentru locurile 5-6 la limita, rezultat 6-5 dupa doua penalitati reusite de Patrascu.

Stejareii au beneficiat de aportul unor jucatori care astazi evolueaza cu succes la nivel de seniori precum Filip Lazar, Adrian Apostol, Claudiu Ionita, Dorin Lazar, Marian Drenceanu, Vali Mototolea, Stefan Patrascu, Florin Sasu sau Petru Tamba.

2009 a reprezentat cea mai buna participare a Stejareilor la Campionatul European U18, la final echipa condusa de Mihai Bucos si Laurentiu Constantin ocupand pozitia a patra, practic istoria acestei reusite fiind scrisa chiar in prima partida.

Turneul final s-a disputat in Franta la Toulon unde in sferturile de finala Stejareii au invins Italia cu 27-13, Gabriel Conache marcand doua eseuri, doua lovituri de pedeapsa si trei transformari, cea de-a treia transformare fiind a incercarii semnate de Bogdan Neacsu.

Cu acest succes ne-am calificat in semifinalele pentru pozitiile 1-4 unde am cedat in fata Frantei, ulterior pierzand si finala mica in disputa cu Irlanda, doua echipe care astazi fac parte din esalonul de elita la nivelul categoriei de varsta U18.

Istoria acestui loc 4 a fost scrisa de: 15. Ionut Niacsu – 14. Cosmin Stan, 13. Marius Munteanu, 12. Vasilica Pascu, 11. Ioan Florea – 10. Gabriel Conache, 9. Tudorel Bratu (cap) – 8. Kamil Sobota, 7. Cristian Musat, 6. Raul Valceanu – 5. Petre Neacsu, 4. Alin Alexe – 3. Eduard Peglau, 2. Cristian Taragan, 1. George Matase; rezerve: Bogdan Neacsu, Bratu Diaconu, Teodor Bors, Andrei Diaconu, Andrei Gaita, Alexander Thau, Catalin Constantineanu, Ilie Ticu, Claudiu Ghita, Mirel Palii, Alin Vagner, acesta fiind echipa care a invins Italia.

Din pacate in 2010 a venit un moment mai putin inspirat iar Stejareii au ocupat ultima pozitie, competitia fiind organizata in Italia, dupa trei infrangeri in fata Georgiei, Germaniei si Rusiei, echipa condusa de Bogdan Cantor si Stefan Demici reusind un total de numai 19 puncte.

Am inceput bine conducand cu 7-0 Georgia, dar apoi totul s-a naruit, in partida cu Germania jucand in dubla inferioritate dupa cartonasele rosii vazute de Azgari si Sobot, fiind penalizati si cu alte doua cartonase galbene, infrangerea in fata Rusiei venind logic pentru o echipa deja demoralizata.

Incepand cu anul 2011 competitia a fost reorganizata cu un esalon de elita, la a carei prima editie au participat doar patru echipe, in Divizia A, al doilea esalon valoric gasindu-si locul si echipa noastra care la turneul final organizat in Franta a terminat pe pozitia a saptea.

Dupa doua infrangeri cu Scotia si Belgia, in finala pentru locurile 7-8 Stejareii au invins Rusia cu 11-3, A. Tigla eseu, Costandache dropgol si Caloian lovitura de pedeapsa fiind autorii punctelor echipei conduse de pe banca tehnica de Ioan Harnagea si Daniel Boldor.

In toamna aceluiasi an Stejareii au paricipat la turneul de calificare in Divizia de Elita, care a fost organizat la Bucuresti, din pacate echipa noastra nereusind sa faca saltul in esalonul superior pierzand toate cele trei partide disputate in compania Georgiei, Portugaliei si Belgiei.

Astfel, in 2012, Romania U18 s-a regasit pe tabloul participantelor in Divizia A, la turneul final organizat la Madrid echipa noastra, condusa de Marin Mot si Costica Mersoiu terminand pe pozitia a patra.

Desi am inceput cu o victorie in fata Suediei, am pierdut atat semifinala pentru locurile 1-4, cat si finala mica adversare fiind Belgia respectiv Spania.

Infrangerea in fata ibericilor a fost cu atat mai dureroasa cu cat baietii nostri au condus cu 10-3 dupa prima repriza, Butnariu marcand un eseu, Arghir o transformare si o lovitura de pedeapsa, pentru ca apoi in mitanul secund sa nu mai reusim niciun punct pe tabela de marcaj si spaniolii sa se impuna cu 14-10.

Anul trecut in Franta la Grenoble, sub conducrea lui Stefan Mitrea si Sorin Rus, Stejareii au terminat pe locul cinci, dupa o evolutie care putea aduce o clasare superioara daca nu ratam prima confruntare in care am intalnit Rusia.

Dupa o infrangere cu 42-25 in fata rusilor am reusit apoi sa ne revenim obtinand doua succese cu Belgia si Cehia in care baietii nostri au aratat apetit ofensiv marcand un total de noua incercari, aripa Florin Stratila fiind cel mai eficient la acest capitol cu patru reusite.

De sambata se va da startul intr-o noua editie a Campionatului European U18, Stejareii urmand ca in editia 2014 sa intalneasca la debut Germania, o partida ce va avea loc la Poznan, in drumul catre atingerea obiectivului stabilit si anume calificarea in esalonul de elita.

Rezultatele intregistrate de Romania U18 la Campionatul European:

2004
Sferturi de finala:Romania-Anglia 6-42
Semifinale locurile 5-8:Romania-Rusia 0-9
Finala pentru locurile 7-8:Romania-Portugalia 46-12

2005
Sferturi de finala:Romania-Anglia 3-21
Semifinale locurile 5-8:Romania-georgia 7-26
Finala pentru locurile 7-8:Romania-Spania 48-8

2006
Sferturi de finala:Romania-Letonia 70-3
Semifinale:Romania-Germania 28-7
Finala:Romania-Spania 15-13, Stejareii au revenit in primul esalon valoric

2007
Sferturi de finala:Romania-Franta 6-84
Semifinale locurlel 5-8:Romania-Rusia 19-17
Finala pentru locurile 5-6:Romania-Georgia 10-7

2008
Sferturi de finala:Romania-Italia 0-25
Semifinale locurile 5-8:Romania-Spania 24-12
Fianla pentru locurile 5-6:Romania-Georgia 6-5

2009
Sferturi de finala:Romania-Italia 27-13
Semifinale:Romania-Franta 3-78
Finala mica, locurile 3-4:Romania-Irlanda 10-51

2010
Sferturi de finala:Romania-Georgia 7-25
Semifinale locurile 5-8:Romania-Germania 0-44
Finala pentru locurile 7-8:Romania-Rusia 12-34

2011
Sferturi de finala:Romania-Scotia 3-65
Semifinale locurile 5-8:Romania-Belgia 6-19
Finala pentru locurile 7-8:Romania-Rusia 11-3

2012
Sferturi de finala:Romania-Suedia 17-13
Semifinale:Romania-Belgia 5-25
Finala mica, locurile 3-4:Romania-Spania 10-14

2013
Sferturi de finala:Romania-Rusia 25-42
Semifinale locurile 5-8:Romania-Belgia 24-11
Finala pentru locurile 5-6:Romania-Cehia 30-7

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile