Federatia Romana de Rugby in colaborare cu World Rugby va organiza pe 29 septembrie, la Bucuresti, un curs Level 1 pentru antrenori. Acesta va avea loc in sala de conferinte a Federatiei Romane de Rugby, de pe Bd. Marasti nr.18-20, cu incepere de la ora 10:00.
Cursul este gratuit si se adreseaza in special antrenorilor de minirugby si de juniori, dar si celor ce doresc sa dobandeasca mai multe cunostinte despre principiile jocului de rugby si antrenarea lor, despre descrierea factorilor cheie ale pricipalelor elemente tehnice, precum si antrenarea acestor elemente.
Cursul este bazat pe educatie non-formala, este dinamic, interactiv, axat pe optimizarea cunostintelor, dezvoltarea abilitatilor si formarea atitudinilor teoretice si practice. De aceea, pentru o mai buna desfasurare a partii practice, cursantii sunt rugati sa vina in echipament sportiv.
Persoanele care doresc sa participe trebuie sa completeze cateva teste on-line inainte de sosirea la curs:
1. http://rugbyready.worldrugby.org/index.php
2. https://laws.worldrugby.org/?language=en&language=RO
3. de asemenea, cursantii trebuie sa prezinte un plan de antrenament pe o saptamana.
Lectori vor fi traineri certificati World Rugby, Daniel Mitrea – Regional Training Manager Rugby Europe si Cristian Almas, educator World Rugby.
Inscrierile se fac la adresa de email cristi.almas@yahoo.ro, cu precizarea ca locurile sunt limitate.
La final, toti participantii vor primi diplome atestate World Rugby.