Meciul Stejarilor cu Țările de Jos, reprogramat pentru luna noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa ultimul meci din sezonul 2021 al Rugby Europe Championship, cu Țările de Jos (Olanda), pe 13 noiembrie. Noua dată a fost anunțată oficial, astăzi, de Rugby Europe. Meciul a fost programat inițial pentru 3 iulie însă a fost mutat pentru că România va întâlni în acea zi, într-un meci test World Rugby, Argentina.

Stejarii vor juca partida cu Țările de Jos pe teren propriu, detaliile legate de stadion și ora de începere a întâlnii urmând a fi anunțate.

În actuala ediție a REC, România are două victorii, cu Portugalia 28-27 și cu Spania, 22-16 și două înfrângeri, 18-13 cu Rusia și 28-17 cu Georgia, aflându-se pe locul 2 al clasamentului.

Ediția din acest an a Rugby Europe Championship coincide și cu debutul campaniei de calificare la Cupa Mondială din Franța pentru zona europeană. Primele două clasate în ierarhia cumulată a competiției 2021 – 2022 se vor califica direct la Cupa Mondială, în timp ce ocupanta locului 3 va merge la turneul final de recalificare.

Țările de Jos se află în premieră în Rugby Europe Championship, învingând luna trecută în meciul de play-off, Belgia cu 23-21.

 

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile