Sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 14,00, două meciuri româno-franceze pe Milcovul!
Au fost doi oameni care au trăit pentru şi prin rugby: Lilian Lacabanne şi Viorel Ion. Lilian Lacabanne, un tânăr francez, mort la doar 23 de ani, a fost iniţiatorul unui program de dezvoltare a rugbiului în Comitetul Armagnac – Bigorre din Pirineii francezi, alcătuit din localităţile Barbazan, Aureilhan, Laloubere, Semeac (BALS este numele echipelor de juniori al Comitetului), ca şi al unui schimb de activităţi rugbistice între echipe din Franţa şi echipe din România.
Nu a mai ajuns să-şi valorifice ideea, pentru că a plecat mult prea devreme să facă echipe de rugby ale îngerilor. În memoria lui, conducerea BALS, al cărei manager general este tatăl său, Jean Marc Lacabanne, a organizat prima ediţie a Trofeului „Lilian Lacabanne”, ale cărei partide s-au disputat vara trecută, în Franţa, între formaţiile U 17 şi U 19 ale BALS şi LPS Focşani.
Juniorii mari ai Focşaniului şi juniorii mici ai BALS au câştigat trofeul. Cu acea ocazie, s-a convenit ca în anul următor, la Focşani, să aibă loc revanşa trofeului. Atunci, un mare om de rugby, profesorul, constructorul de caractere şi echipe, Viorel Ion era pe patul de grea suferinţă. Viaţa nu i-a mai dat răgazul să-i vadă pe juniorii francezi la Focşani. L-a părăsit la puţin timp după întoarcerea victorioasă a elevilor săi din Pirineii care sunt leagăn al rugbiului francez. Şi în mod necesar întâlnirea româno-franceză din aprilie 2015 a devenit „Memorialul Viorel Ion” în semn de cinstire a unei vieţi consacrate rugbiului, onorat de oaspeţii francezi cu prezenţa unei delegaţii conduse de managerul Jean Marc Lacabanne şi din care fac parte două echipe – U 16 şi U 18, care le vor întâlni pe cele ale LPS Focşani, sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 14,00, respectiv, 16,00, pe terenul principal al stadionului Milcovul, în „Memorialul Viorel Ion”.
Va fi o sărbătoare a rugbiului spre cinstirea lui Viorel Ion, dar şi a lui Lilian Lacabanne, doi oameni ce au trăit prin şi pentru rugby!
Povestea Trofeului Lilian Lacabanne, am spus-o vara trecută. Povestea Memorialului Viorel Ion o voi spune în primul aprilie în care la Focşani va fi rugby fără Viorel Ion!
Sursa: http://www.sportvrancean.ro/rugby-memorialul-viorel-ion-editia-i-cu-invitati-din-franta/


.png)




















































