Rugby-ul românesc s-a strâns la Cluj, pentru un moment deosebit, o lansare de carte a unuia dintre marii jucători ai Ovalului autohton, component al generației de aur, Mircea Rusu. Sala Radio s-a dovedit neîncăpătoare pentru toți cei care au dorit să îi fie alături celui poreclit Muică, cel care, peste două luni va împlini 90 de ani. Mircea Rusu și-a adunat într-un volum biografic emoțiile, trăirile și poveștile de viață.
O poveste de viață impresionantă care a stat sub semnul stigmatului de „dușman al poporului” purtat de tatăl său, care fusese arestat și trimis la muncă silnică la Canal în perioada dictaturii proletariatului, tânărului student fiindu-i refuzat dreptul de a locul în cămin și cartele de masă care îi asigurau hrana. O pecete care, de multe ori, a făcut să nu primească viza pentru a juca în afara țării cu echipa națională, așa cum s-a întâmplat în 1961, când România juca la Bayonne. „Au fost doi ani foarte neplăcuți în care am reușit să trăiesc chit că nu știam în fiecare zi ce mănânc și unde dorm, dar am avut prieteni care m-au ajutat, am ajuns să trec peste acele momente, chit că nea Petrică Bucătaru știa că mai falsificam bonurile de la cantină.”, spune acesta.
A purtat toată viața o poreclă dată din greșeală, el fiind pentru lumea rugby-ului „Muică”. „A fost o poreclă dată de antrenorul Pârcâlăbescu, care știind că sunt ardelean credea că Muică este cuvântul ardelenesc, însă este de fapt oltenesc. L-am lăsat în pace și apoi așa mi-au zis toți.”. Vorbește cu entuziasm și umor despre viața pe care a trăit-o la maxim, mărturisește că dacă ar fi să schimbe ceva acum, ar fi vârsta și că rugby-ul l-a învățat să se ridice de fiecare dată. „Rugby-ul înseamnă viață, luptă, prietenie,iubire între cei care joacă și respect deosebit pentru toți, niciodată în teren nu sunt dușmani, sunt cei care atacă și cei care joacă,fiecare joacă, fiecare vrea să câștige și asta e normal. Eu niciodată nu am avut pe teren dușmani. În trei cuvinte rugby-ul este sportul de a știi să strângi din dinți”
Caracterul său și calitățile excepționale au făcut din 1959 până în 1967 să fie titular în echipa României, pentru care a adunat 23 de selecții, făcând parte din echipa care a învins pentru prima dată Franța, în 1960. De acest moment se leagă și cea mai frumoasă amintire din spațiul dintre H-uri.”Nu voi uita niciodată ieșirea de la acel meci, când am văzut nu unul, nu doi, ci poate peste 10 foști rugbyști plângând. Toată lumea era în extaz după acea victorie.”
Campion european cu RC Grivița în 1964 și de opt ori câștigător al titlului național, Mircea Rusu, alături de Radu Damian și Viorel Morariu, au format una dintre cele mai valoroase linii a treia din istoria rugbyului românesc.
