Caută
Close this search box.

Northampton si Bath – desprinse la jumatatea campionatului

Northampton și Bath au un avantaj important la jumătatea campionatului Angliei, după o rundă în care favoritele s-au impus, uneori in extremis, în urma unor meciuri palpitante.

Campionii en titre, Northampton Saints, au învins pe Harlequins, pe stadionul Twickenham din Londra, în fața a 82000 de spectatori – capacitatea maximă – într-un meci în care ambele echipe au marcat câte trei eseuri.

Asistența este cea mai ridicată din acest campionat, dar se speră depășirea ei la meciul Saracens – Harlequins, din 28 martie 2015, care se desfășoară pe stadionul Wembley, cu o capacitate de peste 90000. Anul trecut la acest meci s-a stabilit recordul mondial pentru un meci inter-cluburi, 83889 de spectatori.

Bath Rugby au profitat de meciul pe teren propriu cu revelația acestei ediții, Exeter Chiefs, și s-au apropiat la numai un punct de Northampton, ca urmare a victoriei cu punct bonus, 31 – 14.

Vicecampionii Angliei și ai Europei, Saracens, au urcat pe locul trei, invingând pe Newcastle Falcons, viitorii adversari ai Lupilor București în Cupa Challenge, cu 25 – 23.

Sarazinii conduceau cu 25 – 13 în minutul 68 și, cu trei eseuri marcate, aveau perspectiva unei victorii cu bonus în deplasare. Nu numai că nu au mai marcat un eseu, dar Newcastle, prin aripa rezervă Chris Harris au marcat două eseuri, dar centrul argentinian Juan Socino a ratat transformarea cu ultima lovitură a meciului și cu aceasta posibilitatea unui meci egal.

Și mai norocoși au fost Leicester Tigers, care au învins în deplasare cu 32 – 30 pe Sale Sharks, printr-un eseu transformat, marcat în minutul 78, dar Sharks au câștigat ambele puncte bonus, ofensiv și defensiv.

La Rechini a jucat din nou tot meciul pilierul moldovean Vadim Cobîlaș, care în cele 17 săptămâni ale sezonului de toamnă a jucat în toate cele 11 meciuri din Aviva Premiership (10 începute ca titular), toate cele patru din Cupa Campionilor și în două din cele trei meciuri ale naționalei Moldovei din Cupa Europei pe Națiuni, divizia 1B.

Vadim, care este considerat printre cei mai buni purtători ai tricoului cu numărul 3 din Aviva Premiership, nu are la ora actuală înlocuitor pe măsură, fiind nevoit adeseori să joace tot meciul pe acest post, unul dintre cele mai solicitante din rugby.

Se pare însă că Sale ar putea găsi o rezolvare, actualmente se află în probe Max Cobîlaș, fratele lui Vadim, venit de la Krasnîi Yar, vicecampioana Rusiei. El a jucat în echipa A în meciul pierdut împotriva lui Northampton și urmează să evolueze și în ultimul meci din Aviva A League împotriva lui Gloucester.

În derbiul “Exilaților” London Irish au învins pe London Welsh cu 24 – 9, dar au ratat punctul bonus ofensiv, de rigoare pentru toate echipele care joacă împotriva ultimei clasate.

În sfârșit, în ultimul meci al zilei, Wasps au întrecut în deplasare cu 30 – 23 pe Gloucester.

Iată clasamentul la jumătatea sezonului regulat, după 11 runde:

1. Northampton Saints 43 de puncte
2. Bath Rugby 42 de puncte
3. Saracens 34 de puncte
4. Exeter Chiefs 33 de puncte
5. Leicester Tigers 31 de puncte
6. Wasps 30 de puncte
7. Sale Sharks 30 de puncte
8. Harlequins 24 de puncte
9. Gloucester Rugby 21 de puncte
10. London Irish 16 puncte
11. Newcastle Falcons 15 puncte
12. London Welsh 1 punct

Cele mai multe puncte marcate: Gareth Steenson (Exeter) – 141, cele mai multe eseuri Thomas Waldrom (Exeter) – 8.
Northampton au marcat 42 de eseuri, urmați de Bath cu 38 și Wasps cu 37, în timp ce Saracens au marcat 355 de puncte, urmați Bath cu 345 și Northampton cu 342.

Harlequins au primit cele mai puține eseuri – 19, urmați de Bath cu 20, Northampton și Saracens cu câte 21.

Northampton au încasat cele mai puține puncte 188, urmați de Bath cu 190 și Exeter cu 213.

London Welsh au marcat 11 eseuri și au primit 72, au marcat 89 de puncte și au primit 514, fiind pe ultimul loc la toate capitolele.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile