Incepand de astazi vor avea loc partidele din etapa a V-a contand pentru faza grupelor din European Rugby Champions Cup, cele mai interesante si disputate dueluri anuntandu-se a fi: Ospreys-Clermont si Toulon-Wasps.
In Grupa 1, Saracens, liderul clasamnetului cu patru victorii din tot atatea partide disputate va intalni pe Ulster, doar un succes al nord-irlandezilor mai putand furniza suspansul in ultima etapa, in timp ce Oyonnax, care a pierdut dramatic in fata francizei din Belfast va avea o noua oportunitate de a bifa prima victorie, in meciul cu Toulouse.
Cea mai stransa lupta se da in Grupa 2, Ospreys si Clermont intalnindu-se intr-o confruntare directa pentru prima pozitie a clasamentului, insa nici Exeter nu este iesita din cartile calificarii, un succes la Bordeaux mentinandu-i pe englezi cu sanse la accederea in sferturile de finala.
Dupa victoria concludenta din partida restanta cu Glasgow, Racing 92 se va prezenta din nou in fata propriilor suporteri, de acesta data adversara fiind Scarlets, o echipa care dupa un inceput excelent in Pro 12 a inceput sa dea semne de slabiciune. Cum parizienii ar putea rata doar teoretic prima pozitie, lui Northampton nu-i ramane decat sa adune cat mai multe puncte in tentativa unei calificari de pe pozitia secunda.
Cu patru victorii la activ, Leicester primeste vizita italienilor de la Treviso care in acest sezon a pierdut toate partidele disputate in Pro 12 si Champions Cup, astfel ca tigrii pot fi optimisti in privinta unui bonus ofensiv care sa-i aduca mai aproape de sferturile de finala. Acelasi obiectiv al unui succes il are si Stade Francais, pentru consolidarea pozitiei secunde cu o zestre cat mai mare de puncte.
Pentru castigatoarea ultimelor trei editii ale Champions Cup, Toulon, partida contra lui London Wasps va fi capitala, mai ales ca ros-negrii trebuie sa-si ia revansa pentru acea infrangere categorica (32-6) suferita in tur. De esecul uneia dintre cele doua ar putea profita Bath, englezii cu o victorie pe terenul lui Leinster, iesita din cursa calificarii, pastrand sanse matematice de a prinde un loc in sferturile de finala, pana in ultima etapa.
Programul partidelor:
15.01.2016-Liberty Stadium: Ospreys-Clermont(Grupa 2)
16.01.2016-Thomond Park: Munster-Stade Francais(Grupa 4)
16.01.2016-Stade Chaban-Delmas: Bordeaux-Exeter(Grupa 2)
16.01.2016-Allianz Park: Saracens-Ulster(Grupa 1)
16.01.2016-Stade Charles Mathon: Oyonnax-Toulouse(Grupa 1)
16.01.2016-RDS Arena: Leinster-Bath(Grupa 5)
16.01.2016-Welford Road: Leicester-Treviso(Grupa 4)
17.01.2016-Stade Yves-du-Manoir: Racing 92-Scarlets(Grupa 3)
17.01.2016-Stade Felix Mayol: Toulon-Wasps(Grupa 5)
17.01.2016-Franklin’s Gardens: Northampton-Glasgow(Grupa 3)