Vineri si duminica vor avea loc partidele din semifinalele AMLIN Challenge Cup in care Northampton Saints si London Wasps vor primi pe propriul teren replica celor de la Harlequins, respectiv Bath, penultimul act fiind astfel unul in exclusivitate al englezilor.
Pe Franklin’s Garden, Northampton Saints va juca impotriva celor de la Harlequins, o lupta intre ocupantele pozitiilor doi, respectiv cinci in AVIVA Premiership si in care sfintii pornesc cu prima sansa avand in vedere ca in actulaul sezon din competitia interna au invins arlechinii atat pe teren propriu cat si la Londra.
Northampton s-a impus cu 13-6 pe terenul lui Harlequins si cu 23-9 pe Franklin’s Garden, ambele echipe ajungand in Amlin Challenge Cup din Heineken Cup unde clasandu-se pe pozitia secunda dupa disputarea partidelor din grupe nu au acumulat suficiente puncte pentru a continua in elita rugby-ului european la nivel de cluburi.
Cum la sfarsitul acestui sezon castigatoarea Amlin Challenge Cup nu va obtine calificarea in Heineken Cup, sistemul competitiilor continentale inter-cluburi modificandu-se din sezonul care urmeaza, este putin probabil ca cele doua echipe sa utilizeze formulele standard, astfel ca rezultatul final al disputei este greu de anticipat.
La Londra, pe Adams Park, o echipa aflata in suferinta de ceva ani, London Wasps, fosta castigatoare a Heineken Cup o va intalni pe Bath, londonezii fiind in acest moment pe pozitia a saptea in competitia interna fata de adversarii lor care pozitionati pe treapta a treia sunt foarte aproape de calificarea in Play-Off.
Bath a castigat ambele dispute cu London Wasps din acest sezon al competitiei AVIVA Premiership, 28-5 la Londra si 32-25 pe propriul teren, in timp ce in faza grupelor din Amlin Challenge Cup ambele si-au castigat grupa cu sase victorii din tot atatea posibile.
Pentru calificarea in semifinale, gratie pozitionarii din prima parte a competitiei, ambele au evoluat pe propriul teren, London Wasps depasind pe Gloucester cu 36-24 in timp ce Bath a trecut fara emotii de francezii de la Brive cu 39-7 marcand un total de sase eseuri.
London Wasps si Bath au jucat o finala de Amlin Challenge Cup in sezonul 2002-2003, atunci pe Madejski Stadium londonezii castigand, dupa o partida spectaculoasa in care s-au marcat zece incercari, cu rezultatul de 48-30.
In istoria competitiei Amlin Challenge Cup s-a mai intamplat in sezonul 2005-2006 ca toate cele patru echipe prezente in semifinale sa fie din Anglia, atunci Gloucester a invins pe Worcester iar London Irish pe Newcastle, trofeul ajungand in vitrina celor de la Gloucester.
Din cele patru semifinaliste ale editiei curente, Harlequins are in palmares trei trofee Amlin Challenge Cup, Northampton, London Wasps si Bath cate unul, cu specificatia ca Bath a mai pierdut alte doua finale.
Semifinalele Amlin Challenge Cup se vor disputa dupa programul:
25 aprilie, ora 22:00: Northampton Saints-Harlequins
27 aprilie, ora 15:00: London Wasps-Bath