Piri Weepu va evolua in Championnat de France Honneur

Piri Weepu va evolua in Championnat de France Honneur.

A evoluat la francize precum Blues si Hurricanes in Super Rugby, iar alaturi de All Blacks, a cucerit titulul mondial in 2011, acum insa Piri Weepu se pregateste pentru o aventura inedita in cel de-al saselea esalon valoric din Franta.

Piri Weepu este unul dintre jucatorii emblematici pentru All Blacks, in nationala neozeelandeza adunand 71 de selectii, iar la Cupa Mondiala din 2011 a fost unul dintre principalii artizani ai castigarii trofeului William Webb Ellis cand a preluat postura de transformer a lui Daniel Carter, accidentat.

In 2014 mijlocasul la gramada a ales sa vina in Europa, prima grupare pentru care a evoluat fiind London Welsh, iar apoi a trecut la Oyonnax in Top 14, unde a fost coleg cu Valentin Ursache, despartirea de ros-negri petrecandu-se brusc, desi contractul sau era valabil si in acest sezon.

Astfel a ajuns Piri Weepu la o intelegere cu echipa St Sulpice-sur-Tarn, prin intermediul prietenului sau Sitiveni Sivivatu, inregimentat la Castres, un obisnuit spectator al partidelor de pe teren propriu ale acestei grupari din cel de-al saselea esalon valoric al campionatului francez.

StSulpice-sur-Tarn evolueaza in Cahmpionnat de France Honneur Midi-Pyrenees si este liderul Grupei 1, Piri Weepu urmand sa dispute prima partida in tricoul noii sale echipe in urmatoarea etapa impotiva celor de la Moissac.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile