Portretul lui Mihai Macovei, unul dintre cei mai buni rugbysti ai tarii: Capitan cu inima

Mihai Macovei.

Macovei, capitanul campioanei Stiinta Baia Mare, joaca in Maramures de sase ani. E unul dintre cei mai buni rugbysti din Romania.

A inceput rugbyul la zece ani, in haine de strada! „A venit un prieten de la bloc sa ma ia la antrenament. De fericit ce eram, nici nu m-am mai dus sa ma schimb. Am jucat in blugi si intr-un pulover”, isi aminteste Mihai Macovei, actualul capitan al campioanei Stiinta Baia Mare, prima intalnire cu rugbyul.

I-a placut balonul, forma lui, si faptul ca niciodata nu stiai unde sare. „Am inceput la Gura Humorului la 10 ani si acolo am ramas pana la 18, cand am terminat junioratul. Atunci au venit si ofertele. De la Steaua si de la Arad. Am stat pe ganduri, dar am ales Aradul. Aproape ca batusem palma cu cei de acolo, imi făcusem si bagajele sa plec. M-a sunat insa Eugen Apjok, actualul meu antrenor de la Baia Mare si m-a convins sa aleg Stiinta. Asa a ajuns un moldovean in Maramures”, glumeste Mihai.

Primul titlu nu se uita niciodata

Baia Mare a inceput de jos. Ascensiunea echipei maramuresene coincide cu perioada in care a jucat acolo Mihai Macovei. „Mai intai ne-am multumit cu semifinalele, apoi am ajuns in finala. Nu ne asteptam sa batem Steaua, in 2009. Steaua era echipa puternica, noi eram la inceput. La final insa, dupa ce am marcat punctele victoriei in ultimul minut, nu ne venea să credem! E cea mai frumoasa amintire din cariera mea. Primul titlu nu se uita niciodata”, subliniaza Macovei.

Reusitele din 2010 si 2011 nu l-au mai impresionat. „Acum ne asteptam, eram campioni, aveam echipa bună. Emotii erau, dar mai mici. Cel putin anul acesta, am aratat clar ca Baia Mare are de departe cel mai bun lot, joaca rugbyul cel mai frumos”.
La 25 de ani e mandru ca e capitanul unei echipe foarte frumoase, care isi propune sa ramana cea mai buna din Romania. „Am niste colegi extraordinari. Formam un grup unit si asta e cel mai important lucru”, spune Mihai.

„Nationala e ceva sfant!”
Macovei face parte dintr-o generatie care a avut un rezultat excelent la Cupa Mondiala sub 19 ani, din 1995. „Turneul din Africa de Sud e o alta amintire frumoasa. Am batut atunci Argentina, Japonia, am pierdut la un singur punct contra Scotiei si am ocupat la final locul 7. Si Africa de Sud m-a impresionat, oamenii, locurile. A fost extraordinar”, povesteste Mihai.

Cele mai mari emotii in tricoul de „stejar” le-a trait insa la Cupa Mondiala din acest an, din Noua Zeelanda. „A fost debutul meu la un astfel de turneu si eram impresionat”. Partida cu Scotia il ravaseste si acum. „Am fost la zece minute de o victorie istorica. Am condus cu 24-21, dar cred ca ne-am speriat de ce puteam realiza. Off, daca am fi trecut de Scotia, garantat bateam si Georgia, ar fi fost altceva”, spune numarul 6 din „nationala” Romaniei. Dar nimic nu e pierdut. Spera sa joace si la Cupa Mondiala de peste patru ani, din Anglia. „E ceva senzational sa participi la Cupa Mondiala. Atunci te simti rugbyst cu adevarat”.

Viitoarea destinatie: Franta sau Anglia
Joaca de sase ani la Baia Mare si crede ca anul viitor ar fi timpul sa plece. „Imi doresc sa joc intr-un campionat mai puternic, unde am sansa sa progresez. Cred ca in Franta sau Anglia ar fi foarte bine”, spune flankerul. Baia Mare ii va ramane in suflet pentru totdeauna. „Stiti ca rugbystii de la Baia Mare sunt supranumiti zimbri. O sa raman un zimbru toata viata mea!”, a incheiat Macovei.

1,90 metri si 108 kilograme are Mihai Macovei, capitanul de la CSM Stiinta Baia Mare

259 de minute a jucat la Cupa Mondiala din Noua Zeelanda, fiind titular cu Scotia, Argentina si Georgia

26 de selectii in echipa nationala a adunat Macovei, reusind si doua eseuri, unul contra Spaniei si unul contra Cehiei

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile