In 1964, o echipa romaneasca de rugby, Grivita Rosie, reusea sa castige Cupa Campionilor Europeni.
La aproape cinci decenii de la aceasta performanta, urmasa campioanei europene joaca in al treilea esalon rugbystic romanesc, pe terenul pe care odinioara, Demian si compania ridicau cel mai pretios trofeu deasupra capului.
Povestea campaniei triumfatoare din 1964 este una savuroasa, iar FRR.ro v-o ofera in randurile care urmeaza.
Grivita Rosie pierduse o finala de Cupa Campionilor Europeni, in 1960, contra celor de la Beziers. Pe atunci britanicii nu luau parte la aceasta competitie, iar echipele franceze erau calificate direct in finala, celelalte formatii luptandu-se pentru un loc de finalista. Cupa Campionilor Europeni se organiza odata la doi ani, asa ca la startul editiei 1964 a aparut o controversa. Ultimele doua campioane ale Romaniei, Steaua, respectiv Grivita Rosie, isi revendicau dreptul de a reprezenta Romania. Federatia Romana de Rugby a stabilit atunci disputarea unei duble manse de baraj, pentru a se stabili echipa participanta la intrecerea continentala.
Primul meci a avut loc pe stadionul Progresul, pe arena bancara jucandu-se in acea perioada si rugby. Grivitenii s-au impus cu 10-9, dupa ce la un moment dat au condus cu 10-0. Returul s-a disputat pe stadionul „23 August” si s-a incheiat la egalitate, 0-0. Cumulat, dupa cele doua partide, Grivita Rosie a obtinut calificarea mai departe.
Practic, pana la finala, meciurile cu Steaua s-au dovedit a fi cele mai grele pentru rugbystii din Parcul Copilului. Sferturile de finala au insemnat doar un voiaj de vacanta, in Maroc, unde echipa din Casablanca a fost invinsa cu scorul de 27-0. Marocanii jucau rugby sub egida Confederatiei Europene, neavand parteneri de intrecere pe continentul negru. Semifinala, la Hanovra, a insemnat un alt galop de sanatate si un meci in care nu s-au primit puncte, 18-0.
Finala Cupei Campionilor urma sa opuna Grivita Rosie campioanei Frantei, Stade Montois. Pentru finala, grivitenii, pregatiti de „strategul gramezii”, Viorel Morariu, au efectuat un turneu in Franta, care a cuprins trei meciuri de pregatire. In primul, baietii nostri au cedat cu 14-3 in fata celor de la Beziers, dupa care au remizat, 3-3 cu Grenoble si 11-0 cu Auch, toate echipe de prima liga in Hexagon.
La 14 iunie 1964, pe stadionul Dinamo, s-a disputat finala Cupei Campionilor Europeni. Stade Montois venea cu o pleiada de internationali francezi, titulari in primul XV al cocosului galic, cum ar fi Daouga, Caillou, Darrouy, Casals sau fratii Andre si Guy Boniface. In minutul 59, tabela de scor indica 10-0 in favoarea rugbystilor nostri, lucru care l-a scos din minti pe celebrul centru francez, Andre Boniface. Acesta, desi fusese avertizat anterior de catre arbitru, l-a lovit fara balon cu pumnul pe pilierul grivitean Grigoriu, facandu-l pur si simplu K.O. pe acesta. Arbitrul l-a eliminat pe Boniface, insa cum acesta a refuzat sa paraseasca terenul de joc, partida s-a incheiat, spre stupefactia tribunei, iar rezultatul a fost omologat 10-0 in favoarea Grivitei, care astfel castiga Cupa Campionilor Europeni.
Iata formula castigatoare: Irimescu – Balcan, Dragomirescu, Wusek, Teodorescu – Oblemenco, C. Stanescu – Iliescu, Demian, Moraru – Rusu, Stoenescu – Radulescu, Manole, Grigoriu. Antrenor: Viorel Morariu.
Cateva ecouri dupa aceasta finala de neuitat:
Silviu Pozzo, arbitrul jocului: „In 30 de ani de rugby nu am vazut asa ceva. Mai ales ca vine din partea unei celebritati in rugby”.
Camile Pedare, presedintele clubului francez: „Regret ca publicul , recunoscut cas fiind unul foarte generos cu rugbystii francezi, nu a putut asista la un meci spectacol, asa cum ar fi meritat. Sunt Profund dezamagit”.
Andre Boniface (inainte de meci): „Am venit la Bucuresti sa facem K.O. o echipa care a inceput sa surprinda prin tentativele ei de detasare”.
Viorel Morariu: „Echipa a jucat foarte bine si a meritat acel succes. Sunt mandru ca am fost partas la un astfel de succes pentru balonul oval romanesc”.
Federatia Franceza de Rugby, dincolo de masurile disciplinare luate de club, nu l-a mai chemat la nicio actiune a nationalei Frantei pe Andre Boniface, pana la finele anului 1964.
Grivita Rosie, in afara acestui trofeu european, mai detine si 12 titluri de campioana nationala, aflandu-se pe locul secund, dupa Steaua, in aceasta ierarhie all-time.
