Romania A, selectionata secunda a Romaniei, va disputa pe 3 noiembrie, un meci de pregatire cu Kenya, echipa care urmeaza sa participe la turneul de recalificare la Cupa Mondiala de Rugby din 2019, ce va avea loc la Paris in luna noiembrie. Partida dintre cele doua reprezentative va avea loc la Bucuresti, pe Stadionul de rugby din cadrul Complexului Sportiv Ghencea de la ora 14:00.
Pentru aceasta partida, staff-ul tehnic format din Thomas Lièvremont -manager lot rugby XV, Danie de Villiers, antrenor principal si Danut Dumbrava, antrenor secund au stabilit un lot de 33 de jucatori. Din acestia, 11 provin de la CSA Steaua, liderul la zi al SuperLigii CEC Bank, 9 de la CSM Bucuresti, 9 de la Timisoara Saracens, 3 de la CSM Stiinta Baia Mare si unul de la Universitatea Cluj.
„Pentru acest meci cu Kenya, staff-ul tehnic are doua obiective. In primul rand, va fi un meci pentru care nu vom avea la dispozitie jucatorii din Franta si astfel va fi o buna oportunitate pentru noi sa ii vedem pe jucatorii din campionatul intern, sa ii testam si pe cei tineri pentru ca vom avea un mix interesant de jucatori cu experienta si unii care pot face in curand pasul la echipa nationala. Pentru acestia, jucatorii tineri, va fi o buna oportunitate sa se familiarizeze cu cerintele echipei nationale si sa se obisnuiasca cu presiunea unei partide cu miza internationala. Este extrem de important ca vom avea aceasta partida de pregatire inaintea unui meci esential cum este cel cu Portugalia pentru ca este un prilej bun pentru staff sa implementeze structurile noi de joc, grupurile pe care le vom folosi in planul de joc, ceea ce reprezinta de altfel si al doilea obiectiv, familiarizarea jucatoriilor cu ceea ce Romania doreste sa joace”, a declarat Danie de Villiers, antrenor al Romaniei A.
Reunirea lotului va avea loc pe 28 octombrie, ora 18:00, la sediul Federatiei Romane de Rugby din Bulevardul Marasti, nr.18-20.
UPDATE: UPDATE Romania A | Convocati in lotul initial de 33 de jucatori, Marius Simionescu, Madalin Lemnaru (ambii de la Timisoara Saracens) si Bogdan Doroftei (CSA Steaua) s-au accidentat in ultimul meci al echipelor de club la care evolueaza si nu vor putea pregati partida cu Kenya. Alexandru Bucur (CSM Stiinta Baia Mare), Cosmin Iliuta (CSM Bucuresti), Vladut Zaharia si Marius Iftimiciuc (ambii de la Timisoara Saracens) se vor alatura lotului pentru acest meci .
Jucatorii convocati pentru Romania A:
PILIERI: Alexandru Savin (CSM Bucuresti), Alexandru Gordas (CSM Bucuresti), Vasile Balan (CSM Bucuresti), Constantin Pristavita (CSM Stiinta Baia Mare), Laurentiu Nica (Universitatea Cluj)
TALONEURI: Eugen Capatana (Timisoara Saracens), Andrei Radoi (Timisoara Saracens), Florin Bardasu (CSM Bucuresti)
LINIA A II-a: Ionut Muresan (Timisoara Saracens),Marian Drenceanu (Timisoara Saracens), Bogdan Doroftei (CSA Steaua), Marcel Rusu (CSA Steaua), Mtya Dumani (CSM Stiinta Baia Mare)
LINIA A III-a: Cristian Chirica (CSM Stiinta Baia Mare), Vlad Neculau (Timisoara Saracens),Damian Stratila (CSA Steaua), Moyake Kuselo (CSA Steaua), Viorel Lucaci (CSA Steaua), Adrian Ion (CSM Bucuresti)
MIJLOCAS LA GRAMADA:Florin Surugiu (CSA Steaua), Tudorel Bratu (CSM Bucuresti), Valentin Calafeteanu (CSM Bucuresti)
MIJLOCAS LA DESCHIDERE: Tudor Boldor (CSA Steaua), Daniel Plai (CSA Steaua)
ARIPI: Ionut Dumitru (CSA Steaua), Madalin Lemnaru (Timisoara Saracens), Robert Neagu (CSA Steaua)
CENTRI: Tangimana Fonovai (CSM Bucuresti), Florin Vlaicu (CSM Bucuresti), Vladut Popa (Timisoara Saracens)
FUNDAS: Catalin Fercu (Timisoara Saracens), Marius Simionescu (Timisoara Saracens), Ionel Melinte (CSA Steaua)