Naționala de rugby a României va disputa în luna august și un al doilea meci de pregătire în vederea participării la Cupa Mondială de Rugby ce are loc în Franța, ce are loc în perioada 8 septembrie – 28 octombrie.
Stejarii vor întâlni eterna rivală, Georgia, într-o partidă programată pe 12 august, la Tbilisi. Ambele echipe vor participa la competiția din Hexagon, România aflându-se în Grupa B, în timp ce Georgia se află în Grupa C, cu Țara Galilor, Australia, Fiji și Portugalia.
De asemenea, România va avea ca adversar în pregătirea pentru Cupa Mondială, Italia, componentă a Turneului celor 6 Națiuni, partida urmând să aibă loc în Italia, pe 19 august, locația și ora de începere urmând să fie comunicate ulterior.
“Avem nevoie de meciuri puternice în care echipa să crească și să concretizeze toată pregătirea intensă care va fi în lunile următoare pentru participarea la Cupa Mondială. După Italia, am reușit să avem și acest meci cu Georgia, un meci care, ca întotdeauna, se anunță extrem de puternic. Dincolo de rivalitatea sportivă între cele două echipe este un respect câștigat pe teren de-a lungul anilor, este un fair-play care stă la baza valorilor rugbyului. Ne bucurăm că vom avea acești adversari care ne vor forța să dăm ce e mai bun, să ne depășim limitele pentru a putea merge cât mai bine pregătiți la Cupa Mondială”, a declarat Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.
La Cupa Mondială de Rugby, România se află în Grupa B și va debuta pe 9 septembrie cu Irlanda, la Bordeaux, apoi va juca pe 17 septembrie, cu Africa de Sud (Bordeaux), pe 30 septembrie cu Scoția (Lille) și pe 8 octombrie cu Tonga (Lille).
FOTO: Gogita Bukhaidze