România întâlnește Italia la București, după 18 ani

Naționala de rugby a României deschide seria meciurilor de pregătire din luna iulie, cu o partidă de foc cu Italia, echipă componentă a Turneului celor 6 Națiuni. Meciul va avea loc la București, pe 01 iulie, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, de la ora 21:00.

Italia revine la București după 18 ani, ultimul meci disputat aici având loc în iunie 2004, pe Stadionul Național din cadrul Complexului Lia Manoliu, când România s-a impus la finalul unei întâlniri extrem de disputate cu 25-24, după ce la pauză conducea cu 22-5.

„După ce anul trecut am inaugurat Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf cu Argentina, anul acesta vom oferi publicului din România un meci test cu Italia. Mă bucură nespus că am reușit să perfectăm acest meci și că vom oferi șansa tinerei noastre generații de Stejari să evolueze contra unui adversar redutabil. Italia este o echipă care anul acesta a învins Țara Galilor în Turneul celor șase Națiuni și este extrem de important pentru noi că revine la București după 18 ani”, a declarat Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

Cele două echipe s-au întâlnit ultima dată la Cupa Mondială din 2015, când Stejarii au fost aproape de a realiza o surpriză, pierzând cu 32-22.

 

În acest moment, România se află pe locul 17 în clasamentul World Rugby, iar Italia pe locul 14.

Primul meci între România și Italia s-a disputat în 1934, la Milano, când Italia se impunea cu 7-0. De-a lungul timpului au fost 42 de întâlniri între cele două echipe, Stejarii impunându-se de 16 ori, iar 3 partide s-au terminat la egalitate. În ultimii ani au mai avut loc întâlniri între reprezentativele secunde ale celor două țări, ultima chiar anul trecut, în luna decembrie, la Parma, pe Stadionul „Sergio Lanfranchi” din Parma, când au debutat pentru România A, la nivel internațional de seniori, jucătorii de U20, Kemal Altinok, Luigi Ostoni, Alin Conache și Romeo-Corrado Ștețco.

În luna iulie, România va mai disputa două partide de pregătire în cadrul unui turneu ce va avea loc în America de Sud, urmând să întâlnească reprezentativa Uruguay, pe 10 şi 17 iulie, pe Stadionul Charrua din Montevideo.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile