Naționala de rugby a României va disputa mâine, 13 noiembrie, de la ora 13:30, al doilea meci test al lunii noiembrie, în care va întâlni Uruguay. Partida va avea loc pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, fiind transmisă de Prima Sport 2.
În această partidă, Florin Surugiu va face selecția cu numărul 100 pentru România, alăturându-se astfel celor trei jucători care au reușit această performanță până acum: Cătălin Fercu, Valentin Calafeteanu și Florin Vlaicu. Pentru meciul de duminică, staff-ul tehnic a făcut 7 modificări în Primul XV față de cel cu Chile, astfel: 4 pe înaintare, cu Cojocaru, Gajion, Iftimiciuc și Sobota, respectiv Surugiu, Tangimana și Onuțu care vor începe meciul pe teren, o schimbare fiind făcută și la mijlocașul la deschidere, Popa, care a evoluat în meciul trecut pe postul de centru, acoperă acum această poziție. De remarcat este revenirea la echipa națională, în prima linie a Stejarilor, după trei ani, a lui Mihăiță Lazăr, acesta evoluând ultima dată pentru România, în 2019, la un meci din Rugby Europe Championship, cu Georgia.
„Avem așteptări foarte mari de la acest meci. Venim după o dublă jucată în Uruguay, o victorie și o înfrângere, suntem două echipe calificate la Cupa Mondială și știm că ne va aștepta un meci greu. Jucam acasă, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf și suntem obligați să aducem victoria. Nu cred că meciul se va decide pe vreun compartiment anume, am arătat în ultimele partide că munca celor de pe grămada va fi finalizată de linia de treisfeturi. Cred că unitatea echipei va aduce victoria în această partidă.”, prefațează meciul Florin Surugiu.
România pentru Uruguay
1. Vasile Balan (CSA Steaua), 2. Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo), 3. Gheorghe Gajion (Stade Montois), 4. Johan Van Heerden (CS Dinamo), 5. Marius Iftimiciuc (Perigueux), 6. Kamil Sobota (CSA Steaua), 7. Mihai Macovei C (RC Bassin D’Arcachon) 8. Cristi Chirica (RCHCC),9. Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Vlăduț Popa (CSA Steaua), 11. Atila Septar (RC Toulon), 12. Fonovai Tangimana (CSA Steaua), 13. Alexandru Bucur (SCM USV Timișoara), 14. Nicolas Onuțu (CS Vienne), 15. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua)
Rezerve: 16. Tudor Butnariu (CSA Steaua), 17. Mihăiță Lazăr (SCM USV Timișoara), 18. Alexandru Gordaș (CS Dinamo), 19. Lucian Ionuț Mureșan (SCM USV Timișoara), 20. Damian Strătilă (CSA Steaua), 21. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara), 22. Daniel Plai (CSA Steaua), 23. Robert Neagu (CSA Steaua)
Staff: Andy Robinson – antrenor principal, Stevie Scott – antrenor înaintare, Sosene Anesi – antrenor treisferturi, David Ellis – antrenor apărare, Horațiu Bărgăunaș – antrenor, Florin Tașcă – preparator fizic, Daniel Carpo – preparator fizic, Dan Crîngu Wanya – medic, Marius Todosi – kinetoterapeut, Constantin Sandu – kinetoterapeut, David Popa – analist video, Iustin Ilioiu – manager lot