
Editia din acest an a IRB Nations Cup a consemnat in prima zi a disputelor victoria Stejarilor asupra Uruguayului si a celor de la Emerging Ireland impotriva Rusiei.
Cele doua victorii au fost oarecum previzibile din prisma faptului ca invingatoarele porneau ca favorite, Romania fiind deja calificata la Cupa Mondiala 2015, iar Emerging Ireland prezentandu-se cu un lot valoros format din jucatori caliti in Liga Celtica, in fata Uruguayului, respectiv Rusiei, doua echipe aflate inca in lupta pentru calificarea la turneul final din Anglia.
Emerging Ireland a facut spectacol in prima partida cu Rusia, marcand zece eseuri unei echipe cu jucatori tineri si cu un nou tehnician pe banca in cautarea formulei ideale pentru urmatoarele partide din recalificarile pentru Cupa Mondiala din 2015.
Capitanul irlandezilor Dominic Ryan s-a aratat bucuros de faptul ca echipa sa a invins, cele cinci eseuri marcate, doua de Conway si trei de Gilroy, intarind victoria unei echipe venite la acest turneu sa-si confirme valoarea.
Chiar daca la un moment dat irlandezii au condus detasat pe tabela de marcaj, jucatorii au incercat sa faca exceptie de acest aspect continuand sa joace legat accentul fiind pus pe faza ofensiva.
Acelasi Ryan a mai subliniat si faptul ca desi la prima vedere Emerging Ireland pare o echipa lipsita de experienta, fiind formata din jucatori tineri, cei mai multi dintre acestia au demonstrat ca pot face fata unei asemenea competitii fiind selectionati de la francizele care evolueaza in Liga Celtica.
De partea celalata Alexander Voytov, capitanul rusilor, a declarat ca este firesc sa fie trist pentru infrangere dar rezultatul este normal avand in vedere cele petrecute pe teren si valoarea adversarului pe care l-au avut in fata.
Aceasta infrangere la scor cu siguranta va afecta moralul jucatorilor rusi insa in partida cu Romania se vor face schmbari in primul XV, de asemenea dupa analiza primei partide, antrenorul Philippe Saint-Andre, va trage concluziile invataturilor acestui esec.
Romania a inceput crispat partida cu Uruguayul, jucand intr-o formula mai putin obisnuita, in lipsa unor titular de baza, unii accidentati si altii odihnindu-se dupa partidele din puternicele campionate europene in care joaca, in cele din urma insa Stejarii au obtinut o victorie la scor.
Acest lucru l-a subliniat si capitanul echipei noastre Daniel Carpo care s-a aratat bucuros de faptul ca a revenit printre Stejari intr-o echipa tanara si cu un moral bun, care si-a respectat blazonul de a fi neinvinsa in partidele directe cu Uruguay-ul.
Cum urmatoarea partida este cea cu Rusia, Romania spera intr-o noua victorie pentru ca apoi sa incerce castigarea, pentru a treia oara consecutiv, a trofeului, chiar daca in ultima etapa baietii nostri vor intalni puternica echipa Emerging Ireland.
Uruguayenii prin vocea capitanului Nicolas Klappenbach au recunoscut superioritatea Stejarilor in fata carora nu au reusit sa evolueze la adevarata valoare decat in prima repriza si daca vor repeta acest joc in urmatoarele partide vor avea o sansa de a evolua la Cupa Mondiala din 2015.
Cea de-a doua etapa programeaza miercuri partidele Emerging Ireland – Uruguay, incepand cu ora 16:00 si Romania – Rusia, care va incepe de la ora 19:00, ambele urmand a se disputa pe stadionul Arcul de Triumf.


.png)




















































