Naționala de U20 a României a pierdut astăzi în semifinalele Campionatului European de U20 de la Praga. Stejăreii au fost învinși de echipa Țărilor de Jos cu 41-21 (20-11). România va juca pentru medaliile de bronz ale competiției, urmând să întâlnească duminică, 24 noiembrie, de la ora 17:00, Belgia.
Meciul, disputat pe Marketa Stadium, a început pe o ploaie torențială, care s-a transformat în lapoviță. Țările de Jos au atacat încă din primul minut, mutând jocul în 22-ul României, punând presiune și deschizând scorul, în minutul 2, prin Ilan Vaassen,3-0. De altfel, ei sunt cei care domină primul sfert de joc, menținând presiunea în terenul României. Efortul lor se concretizează cu un eseu de penalizare dictat împotriva Stejarilor de către arbitrul Shane Gaughan. De asemenea, este eliminat temporar și Petre-Alexandru Popa, pentru greșelile repetate ale echipei, 10-0.
În minutul 15, Stejăreii intră periculos în 22-ul olandez, molul de margine rulează bine, balonul e scos pe treisferturi, însă aceștia nu pot trece de apărarea din față. Un minut mai târziu, Rareș Mîrzac recuperează o tușă pe repunerea adversă la 5 metri de terenul de țintă și marchează eseu, 10-5.
Țările de Jos controlează jocul și reușesc să mărească ecartul, Vaassen punctând din nou, dintr-o penalitate, 13-5. Minute de dominație ale acestora se concretizează din nou în puncte după ce Tobias Nota găsește breșa și culcă balonul în terenul de țintă, iar Vaassen pentru 20-5. Ultimele minute ale primei reprize aparțin României care profită de eliminarea temporară a lui Niek Doornenbal și reduce ecartul după ce David Bălan transformă două lovituri de penalizare, 20-11, scorul pauzei.
Partea secundă începe din nou cu puncte reușite de Bălan, 20-14. Stejăreii mai au câteva oportunități de a se apropia de linia terenului de țintă, însă de fiecare dată greșelile individuale, dau balonul adversarilor. Mai pragmatice, Țările de Jos, concretizează în puncte orice posibilitate, astfel Tobias Nota mai reușește un eseu, transformat de Vaassen, 27-14. O diferență care se mărește din nou, după câteva minute, când adversarii reușesc încă două eseuri transformate, pentru a se desprinde la 41-14.
Stejăreii nu renunță la luptă, ajung din nou în 22-ul advers, se apropie de câteva ori periculos de terenul de țintă, însă nu găsesc soluții de a finaliza acțiunile bune. După multe eforturi, Mariano Radu reușește să marcheze eseu, transformat de Bălan, 41-21, fiind de altfel și scorul final.
Duminică, 24 noiembrie, România va întâlni Belgia, pentru medaliile de bronz ale Campionatului European U20.
România
1. Alexandre Stoian (Rodez), 2. Mario Perici (CS Rapid), 3. Mariano Radu (CS Rapid), 20. Petre- Alexandru Popa (CSM Constanța), 5. Ștefan Ciocîrlan (Hartpury), 6. Nicolas Dona (RC Grivița), 7. Gabriel Plăcintă (CSA Steaua), 8. Andrei Schutz C (CSM Știința Baia Mare), 9. Rareș Mîrzac (RC Bârlad), 10, David Bălan (LPS Suceava / SCM USV Timișoara), 11. Iulian Manole (CSM Constanța), 12. Eduard Chifor (CSM Constanța), 24. Vlad Croitoru (CS Rapid), 14. Erik Nagy, 15. Alexandru Neagu (CSM Constanța)
Rezerve: 16. Gabriel Toma (RC Grivița), 17. Eduard Onulescu (CS Dinamo), 18. Ciprian Sălceanu (CSM Știința Baia Mare), 19. Ștefan Motrea (CS Rapid), 4. Andrei Rusu (RC Grivița), 21. Andrei Tînjală (CS Rapid), 22. Marian Popescu (LPS Suceava/ RC Gura Humorului), 23. Ștefan Alexandru Petrescu (Worcester), 26. Cristian Petrea (RC Bârlad), 28. Alexandru Coman (CS Rapid)
Staff-ul tehnic: Mocanu Nicolae – antrenor principal; Ibanescu Florin – antrenor secund; Demci Stefan – director tehnic; Claudiu Trandafir – preparator fizic, Sorin Stancu – kinetoterapeut, Ilie Dennise- kinetoterapeut ; Mircea Paraschiv – consultant tehnnic, Cârcei Ovidiu – manager
Țările de Jos
1. Florin Versteeg, 2. Guus Henkes, 3. Toine Obiang Nguema, 4. Martijn Van Dalen, 5. Jazz Drolsbach, 6. Jack Slob, 7. Tom Boggemann, 8. Jorin Smits, 9. Warrick Jones, 10. Niek Doornenbal, 11. Kit Temperley, 12. Tobias Nota, 13. Rory Crum, 14. Silver Van Essen, 15. Ilan Vaassen
Rezerve: 16. Tom Van OOijen, 17. Ahmet Onalan, 18. JJ Krijnen, 19. Tobias de Prieelle, 20. Oden Derks, 21. Bram Roters, 22. Jules Swier, 23. Valentijn Van Beek, 24. Juriaan Van Zanten, 25. Nordin Geels, 26. Puck Amelink
Antrenor: Gareth Gilbert


.png)




















































