Viitoarea adversara a Timisoarei Saracens in calificarile pentru European Rugby Challenge Cup, Rovigo, s-a impus in Etapa a IV-a din Campionato Eccellenza si conduce in clasamentul primului esalon valoric din Italia.
Rovigo a avut-o ca adversara pe L’Aquila, echipa romanilor Petru Tamba, Vlad Badalicescu, Marius Sarbe si Dennis Perju, pe care a invins-o cu rezultatul de 52-7. Ca si in editia precedenta Rovigo are un start perfect de campionat, anul trecut ros-albastrii calificandu-se in finala pierduta in fata lui Calvisano.
Pentru L’Aquila, antrenorul Dragos Niculae l-a trimis in teren inca din primul minut pe Marius Sirbe, Dennis Perju a intrat din postura de rezerva, in timp ce Petru Tamba si Vlad Badalicescu au absentat. Aceasta a fost cea de-a patra infrangere din tot atatea partide disputate pentru L’Aquila care se afla pe ultima pozitie a clasamentului.
O alta adversara a timisorenilor in tentativa calificarii pe tabloul principal al Challenge Cup, Fiamme Oro, a cedat pe propriul teren cu rezultatul de 26-10 in fata celor de la Padova si cu un singur succes in patru etape ocupa pozitia a opta in clasament.
In derbyul rundei, Calvisano, campiona en-titre a invins Viadana(36-12), Mogliano a trecut de Lazio(40-5), iar Piacenaza, la care evolueaza moldoveanul Andrei Mahu, cel care a trecut pe la Timisoara Saracens si Zebre, a fost invinsa pe propriul teren de San Dona(17-20).
Dupa patru etape clasamentul din Campionato Eccellenza arata astfel:
1.Rovigo-19p
2.Calvisano-16p
3.Padova-14p
4.Mogliano-10p
5.Viadana-9p
6.SanDona-9p
7.Lazio-8p
8.Fiamme Oro-6p
9.Piacenza-2p
10.L’Aquila- -4p
FOTO: zimbio.com