Naționala de rugby a României va întâlni, într-un meci de pregătire în vederea participării la Cupa Mondială de Rugby din Franța, echipa Statelor Unite ale Americii. Partida va avea loc sâmbătă, 5 august, ora 20:00, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, fiind ultima pe care Stejarii o vor disputa pe teren propriu înainte de competiția din Hexagon.
În această partidă se pune în joc și Cupa Pershing, trofeu care se decernează în întâlnirile dintre cele două țări în amintire primului meci disputat în 1919, în cadrul „Jocurilor InterAliate”, organizate de generalul John Joseph Pershing.
Meciul cu Statele Unite face parte din seria partidelor de pregătire pe care România le susține în vederea participării la Cupa Mondială, Stejarii urmând să întâlnească pe 12 august Georgia, iar pe 19 august, Italia, ambele partide în deplasare.
Biletele pentru partida cu Statele Unite ale Americii s-au pus în vânzare și pot fi achiziționate online de pe bilete.ro, dar și în rețeaua de magazine partenere, având 1500 de puncte de vânzare la nivel național.
– Magazinele Inmedio & RELAY
– Magazinele Germanos
– Oficiile Poșta Română
– Magazinele Vodafone
Astfel poți plasa o comandă de bilete pe www.bilete.ro sau poți alege să cumperi biletele de la cel mai apropiat Oficiu Poștal din localitatea ta sau de la cel mai apropiat magazin Inmedio, Relay, Germanos – Telekom, Vodafone sau de la Casieriile Bilete.ro (BT Arena – Sala Polivalenta, Strada Uzinei Electrice, Cluj-Napoca).
Prețurile biletelor:
Tribuna 1 VIP 250 RON
Tribuna 1 100 RON
Tribuna 2 50 RON
Peluze 25 RON
* copiii sub 12 ani au intrarea gratuită însă vor putea intra numai după achiziționarea unui bilet cu valoare 0