Mare surpriza in cea de-a doua semifinala a Cupei Anglo-Welsh la rugby. Sale Sharks, ultima clasata in campionatul englez, a invins lidera la zi, Saracens.
„Rechinii” au intors soarta jocului, dupa ce au fost condusi la pauza cu 12-11. Lanterna rosie a marcat doua incercari, prin Holmes si Fowles, iar Cipriani a realizat trei lovituri de pedeapsa si o transformare.
In schimb, Saracens nu a reusit nicio incercare, punctand doar din loviturile de pedeapsa ale lui Spencer.
Finala intre Harlequins si Sale Sharks va avea loc saptamana viitoare. Pilierul moldovean Vadim Cobilas nu a fost convocat in lotul echipei invingatoare, pentru meciul din semifinala.