În minutul 1 al semifinalei Cupei Heineken, Saracens – Clermont Auvergne, jucată pe stadionul Twickenham din Londra, taloneurul sud-african al Sarazinilor, Schalk Brits, a sprintat către linia de atac a francezilor, a placat necruțător și balonul a sărit din placaj și a fost recuperat de echipa sa.
Avea să fie un exemplu urmat de coechipierii săi, care au reușit de-a lungul meciului 133 de placaje din 137 încercate, anihilând complet presupusa favorită la titlul de campioană a Europei la cluburi și înregistrând un scor record, 46 – 6, pentru acest stadiu al competiției.
Titlul de om al meciului avea să-i revină flankerului namibian, Jacques Burger, autor a 27 de placaje în cele 70 de minute cât timp s-a aflat pe teren, dar Brits a fost, prin performanța sa una dintre stelele echipei care conduce detașat în campionatul Angliei, Aviva Premiership.
Numărul 2 de la Saracens joacă într-o poziție atipică: adeseori, la fazele defensive el este retras în liniile dinapoi, de cele mai multe ori în poziție de mijlocaș la deschidere, de unde sprintează pentru a placa purtătorul de balon.
De asemenea, el se plasează adeseori în poziție mult retrasă, aproape de fundaș, de unde relansează jocul, de cele mai multe ori evitând percuția tipică unui înaintaș, preferând schimbări devastatoare de picior, prin care reușește găuri adânci în linia de apărare adversă.
În meciul cu Clermont, infiltrarea lui în linia de atac a dus la primul și la al treilea eseu și contribuția sa din finala Aviva Premiership din 2011, câștigată de Saracens împotriva lui Leicester, la singurul eseu al echipei sale, prin schimbare de picior și decalarea aripii James Short va rămâne în memorie.
De altfel, Brits a și primit atunci titlul de om al meciului, după cum el a fost declarat cel mai bun jucător din Aviva Premiership în sezonul 2009 – 2010, primul în care a evoluat la echipa din nordul Londrei.
Brits joacă un rugby imaginativ, tipic unui centru de pe linia de trei sferturi. El are și un fizic adecvat (1,82m și 100 de kilograme), care-l face un adevărat pitic pe lângă centri ca Ma’a Nonu, Jamie Roberts, Mathieu Bastareaud sau Manu Tuilagi sau Luther Burrell.
Acest fizic și stil de joc nu l-a făcut să fie acceptat prea ușor în țara sa natală. Deși a jucat timp de șapte ani la Western Province și Golden Lions în campionatul provincial sud-african și la Cats și Stormers în Super Rugby, Brits a fost selecționat numai de cinci ori în echipa națională, Springboks.
În Africa de Sud, sunt privilegiați taloneuri de peste 1,85m și 115kg, de tipul lui John Smit, căpitanul echipei care a câștigat Cupa Mondială în 2007 și cu care a fost coleg timp de doi ani la Saracens. În fapt, Smit (1,88m și 122kg) a jucat și pe post de pilier și în Africa de Sud adeseori talonerul este văzut ca un al treilea pilier.
Nu trebuie crezut că Brits se eschivează de la îndatoririle de taloneur, la care este la fel de priceput ca toți marii jucători cu numărul doi pe spate, dar valoarea adăugată pe care o aduce pe terenul de rugby provine de la spiritul său liber, neîncătușat, care îl face să caute adeseori soluții atipice. Nimeni însă nu trebuie să pună la îndoială spiritul său de dăruire.
Brits, care are întotdeauna un zâmbet fermecător pe buze și a cărui limbă maternă este afrikaans – dialect al limbii olandeze – vorbit în Africa de Sud – a absolvit studii de management la Universitatea Stellenbosch, iar anul acesta va termina studiile Institutului de Contabili în Management (CIMA), fiind angajat al firmei ENSTAR Group LTD, din domeniul managementului asigurărilor și reasigurărilor.
El împlinește luna viitoare 33 de ani și deși a spus că nu pierde speranța de a mai fi selecționat în echipa Africii de Sud în perspectiva Cupei Mondiale din Anglia din 2015, Brits nu intenționează să-și schimbe stilul de joc care i-au făcut pe unii dintre admiratorii săi să spună că este cel mai bun centru din lume care joacă pe post de taloneur.
Petru Clej
