Caută
Close this search box.

SCM Timișoara urcă în finala Cupei României, după o victorie în Ghencea

SCM Timișoara s-a calificat în finala Cupei României, după ce a învins astăzi, în cea de-a doua semifinală a competiției, pe CSA Steaua, cu 18-16 (6-0). Bănățenii vor juca pentru trofeul competiției cu deținătoarea acestuia, CSM Știința Baia Mare.

Încă din primele minute de joc ale meciului disputat pe Stadionul Ghencea din București, SCM Timișoara s-a instalat în jumătatea de teren a Stelei, a pus presiune, însă toate acțiunile s-au oprit în apărarea bună a militarilor.  Abia în minutul 10 gazdele reușesc să se apropie de 22-ul bănățenilor, iar pe fondul unei greșeli în apărare a acestora, arbitrul dictează lovitură de pedeapsă. Daniel Plai ratează transformarea, balonul trimis de acesta trecând pe lângă buturi.

În minutul 22, echilibrul partidei pare să se rupă după ce Manumua Tevita vede cartonașul roșu, Timișoara urmând să evolueze tot meciul în inferioritate numerică. În ciuda eliminării, bănățenii sunt cei care deschid scorul, Florin Vlaicu transformă de la aproximativ 35 de metri o penalitate, 3-0 (min. 25). Urmează minute bune în care jocul se poartă între cele două linii de 22, ambele echipe forțând breșe în apărarea adversă, însă fără succes.

Oaspeții se desprind cu două minute înainte de finalul primei părți, prin același Vlaicu, care transformă o nouă penalitate, 6-0. Ultima fază a jocului îi aduce iarăși pe bănățeni în postura de a marca, însă balonul trimis de Vlaicu, dintr-o nouă penalitate, trece ușor lateral de buturi. De asemenea, raportul de forțe se echilibrează un pic, Steaua rămânând și ea în 14 jucători, după eliminarea temporară a lui Cristi Boboc, care  a primit un cartonaș galben pentru prăbușirea intenționată a molului.

Repriza a doua începe cu primele puncte ale militarilor. Proaspăt intrat, Ratu Taniela Maravunawasawasa trimite un balon de urmărire peste apărarea bănățenilor, Hinckley Vaovasa prinde și culcă balonul în terenul de țintă. Eseul este transformat de Taniela Maravunawasawasa , astfel că Steaua preia conducerea, 7-6. Timișoara nu renunță la luptă și revine imediat la conducere prin lovitura de pedeapsă transformată de Florin Vlaicu, 9-7, în minutul 48. Tot ospeții sunt cei care pun presiune, apărarea Stelei greșește din nou, iar Vlaicu mai pune trei puncte pe tabelă, 12-7.

În minutul 63, Steaua reduce diferența prin lovitura de pedeapsă a lui Taniela Maravunawasawasa , 12-10. Timișoara pare pusă din nou în dificultate după ce  Valentin Popârlan vede cartonașul galben, echipa rămânând în 13 jucători. Roș-albaștrii profită de acest lucru, același Maravunawasawasa mai pune 3 puncte pe tabelă și aduce pentru a doua oară Steaua în avantaj, 13-12.

În minutul 69, Bogdan Doroftei de la gazde vede cartonașul galben, antijocul acestuia fiind sancționat cu o lovitură de pedeapsă transformată de Dănuț Jipa, astfel că Timisoara trece iarasi la conducere, 15-13. În minutul 72, Steaua rămâne în 13 după ce Vaovasa primește cartonaș galben în urma unui placaj întârziat. Jucătorii lui Dănuț Dumbravă pun însă presiune pe apărarea bănățenilor, obțin o nouă penalitate, transformată de Taniela Maravunawasawasa, 16-15 pentru Steaua. Meciul se încheie cu Timișoara în atac, militarii greșind din nou în apărare, astfel că Dănuț Jipa aduce victoria echipei lui după ce transformă perfect o lovitură de pedeapsă, 18-16.

SCM Timișoara se califică astfel în finala competiției, unde va întâlni pe CSM Știința Baia Mare, deținătoarea trofeului. Finala va avea loc în luna noiembrie, data de disputare și locația urmând să fie anunțate ulterior.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile

slot gacor