Oficialii Federației Române de Rugby au continuat întâlnirile în țară cu reprezentanții structurilor afiliate la forul de specialitate și cu cei ai autorităților locale. Aceștia s-au oprit la Galați, unde au discutat cu primarul localității, Ionuț Pucheanu, având o întâlnire și cu Alexei Cotruță, președintele Federației Moldovenești de Rugby și Anatolie Curechi, vicepreședintele forului.
„Ne-am întâlnit cu toate grupările din Moldova Nord și Moldova Sud pentru că am dorit foarte mult să le prezint echipa cu care dorim să mergem mai departe, să discutăm despre problemele cu care ne confruntăm și să vedem ce soluții putem găsi. Ceea ce ne dorim cel mai mult la momentul actual este să reușim să păstrăm cluburile pe care le avem și să le consolidăm pozițiile pe plan local, să facem lobby la nivelul autorităților locale – primării, consilii județene, să găsim deschidere și sprijin la cluburile departamentale și cele ce aparțin de Ministerul Educației și Cercetării. Rugbyul are un statut aparte, fiind cel mai numeros sport de echipă, vorbim de minim 40 de jucători și staff, de unde si reticența de a sprijini și finanța o astfel de echipă. Domnul primar Pucheanu ne-a asigurat că va face tot efortul la nivel local ca echipa de seniori a Galațiului să aibă continuitate, însă ceea ce mă bucură este că își dorește foate mult să investească în îmbunătățirea infrastructurii sportive. Se vrea o implicare activă pe această parte, cu refacerea stadionului de rugby, cu modernizarea lui, cu crearea unor condiții decente de pregătire și joc. Vreau să îi mulțumesc pentru că această investiție este nu doar pentru o singur[ echipă, este pentru comunitate, pentru viitorul copiilor care cresc acolo, pentru sprijinirea și dezvoltarea sportului de masă.”, a declarat Alin Petrache, președintele FRR.
În echipa FRR, la Galați, s-a aflat și Anton Pisaroglu, candidat la funcția de vicepreședinte al FRR: „M-am bucurat să fiu acasă, am reîntâlnit antrenori pe care îi cunosc de foarte mult timp, din perioada în care jucam, i-am asigurat de implicarea mea totală și determinarea pe care o am în a da o mână de ajutor. Am aflat problemele cu care se confruntă, unele din cauza contextului pandemic, altele din cauza autorităților locale… În perioada următoare dorim să mergem în toată țara, să vedem la fiecare, punctual, cum putem să ajutăm, să avem discuții la nivelul autorităților locale, să găsim o modalitate de a ajuta mai mult.”
Vizita la Galați a consemnat și un moment important pentru viitorul rugbyului moldovenesc, o întâlnire între președintele FRR și cel al Federației Moldovenești de Rugby, Alexei Cotruță. Principala temă de discuție a reprezentat-o felul în care cele două țări pot colabora mai bine pe viitor. „Alexei e un bun prieten, ne știm din tinerețe, a fost un jucător foarte bun de rugby 7 pentru Moldova. M-am bucurat că ne-am reîntâlnit și am discutat despre un parteneriat prin care echipele lor de copii și juniori să participe la competițiile noastre naționale din Moldova Sud și Moldova Nord, mai mult, o selecționată de seniori să poată evolua, dacă dorește, în Divizia Națională de Seniori, al doilea eșalon valoric la noi. Mai mult, vom încerca ca la toate întâlnirile pe care le vom face în acea zonă, să-i invităm alături de noi, să-i sprijinim și, mai ales, să-i susținem cu tot ce înseamnă, pregătire profesională a arbitrilor, a antrenorilor, cursurile pe care le facem cu World Rugby și Rugby Europe, să-i implicăm, să îi invităm să ne fie alături”, a spus Petrache.
„Am făcut junioratul în zona Moldovei, am jucat în toate localitățile cu tradiție în rugby, Suceava, Bârlad, Focșani, Tecuci, Iasi, a fost o implementare a programului scolar pe care îl urmam. Noi ne dorim foarte mult ca elevii noștri, copii de pe malul stâng să treacă pe partea aceasta și să joace, să existe acea colaborare între noi, noi să îi primim în schimb la festivaluri, la diferite turnee. Pentru noi, pentru evoluția sportului nostru, dar și pentru copii ar fi o experiență utilă. În al doilea rând, în vecinătatea Galațiului se află Cahul, capitala raionului Sud, și Dorin Secuianu, director de dezvoltare al FRR pe zona aceasta ar putea să vină la noi, are pregătire de educator World Rugby, și să organizeze pentru profesorii de educație fizică și sport cursuri de pregătire pentru rugby, apoi cursuri de perfecționare. Avem cazuri în care copiii fac liceul în România, la Bârlad, Iași, Galați. Sunt burse pentru studenți care acoperă masă, școlarizare, avem jucători care evoluează la Bârlad, la Constanța. Sunt jucători care cresc aici, care nu au vreo șansă să prindă echipa României, dar care pentru noi, pentru naționala noastră sunt de un nivel foarte bun. În perspectivă ne-am dori să putem participa cu o echipa de 7’s în campionatul feminin și cel masculin, apoi, cu timpul, și la rugby XV, în divizia a doua”, a spus Alexei Cotruță.
„A fost o mare plăcere pentru mine să îi cunosc și să discut cu președintele și vice-președintele Federației Moldovenești de rugby, doi tineri foarte implicați, care vor să miște lucrurile. Am vorbit despre semnarea unui protocol de înfrățire între cele două federații pentru că ne dorim să fim aproape de ei și să îi susținem în toate activitățile pe care le desfășoară pe plan național și internațional”, a explicat Pisaroglu.