Stejareii si-au continuat parcursul la Campionatul European U20 care se desfasoara la Coimbra in Portugalia, in cea de-a doua partida sustinuta astazi in cadrul competitiei fiind invinsi de Spania cu rezultatul de 48-18, ibericii marcand 6 eseuri, in timp ce Stejareii doar doua.
Pana la jumatatea primei reprize jocul a fost destul de echilibrat cu spaniolii care au trecut in avantaj dupa un eseu transformat, replica Stejareilor venind din piciorul lui Danut Jipa, 7-3. O noua incercare transformata de partea ibericilor a dus scorul la 14-3, moment in care dupa o actiune frumoasa purtata pe treisferturi Eduard Carp a finalizat in terenul de tinta advers, 14-8.
Tabela a fost modificata mai tarziu de cei doi transformeri, pentru Stejarei, Danut Jipa fiind autorul unei lovituri de pedeapsa, respectiv Otger Sirvent pentru iberici, 17-11, pana la pauza insa initiativa a trecut de partea Spaniei care a finalizat de doua ori in terenul nostru de tinta si astfel dupa primele 40 de minute rezultatul era Spania-Romania 31-11.
Repriza secunda a debutat cu o penalitate concretizata in puncte de ibericii care apoi s-au desprins cu doua incercari dintre care un eseu de penalizare dictat pentru un inainte intentionat al lui Nathanael Grosu, care a vazut si cartonasul galben, 48-11.
Desi se aflau in inferioritate numerica, Stejareii au mai avut forta de a marca un eseu prin Marius Ferariu, transformat de Alexandru Harasim si astfel s-a conturat rezultatul final, 48-18 in favoarea Spaniei. Ultima partida a Stejareilor la Campionatul European U20 va avea loc pe 6 aprilie in compania selectionatei Noua Aquitania (Franta), ora 16:00.
Romania:
1. Silviu Staicu (Stade Niortais), 2.Darius Placintar (U Cluj), 3.Flavian Cuprian (CS Navodari), 4. Andrei Pricopie (CSS 2 Baia Mare), 5. Virgil Ghenea (Stade Aurillacois), 6. Dragos Ser (C)(CSM Bucuresti), 7. Marius Ferariu (CSS 2 Baia Mare), 8. Razvan Belehuz (RC Barlad), 9. Vlad Bocanet (U Cluj), 10. Danut Jipa (CT Dinicu Golescu), 11. Eduard Carp (RC Andrezieux-Boutheon) 12. Nathanael Grosu (Valence Romans Drome), 13. Taylor Gontineac (Clermont Espoirs), 14. Paul Popoaia (CSS 2 Baia Mare), 15. Vlad Leica (SCM Gloria Buzau)
Rezerve:
16. George Ilincuta (Leeds Beckett University), 17. Florian Ciocoiu (CT Dinicu Golescu), 18. Andrei Hurjui (Stade Aurillacois) , 19. Alin Toma (CSS 2 Baia Mare), 20. Andrei Cabason (CS Tomitanii), 21.Darius Vulturar (CSS 2 Baia Mare), 22.Emanuel Grigore (CS Tomitanii), 23. Alexandru Harasim (CSS 2 Baia Mare), 24. Andrei Mihalache (U Cluj), 25. Cristian Bumbac (CSA Steaua), 26. Laurentiu Pocovnicu (CS Tomitanii),
Antrenor: Horea Himpea, Marcel Mihalache si William Moala
Spania:
1. Alvaro Nieto, 2. Alex Silvestre, 3. Nii Gabarro, 4. Carlos Valentin-Gamazo, 5. Guillermo Moreton, 6. Daniel Barranco (C), 7. Luca Nelles, 8. Nicolas Petros, 9. Kerman Aurrekoetxea, 10. Otger Sirvent, 11. Josep Arasanz, 12. Gonzalo Lopez, 13. Sergio Molinero, 14. Eduardo Lopez, 15. Juan Martinez
Rezerve:
16. Xavier Cebrian, 17. Nicolas Fernandez-Duran, 18. Ignacio Caini, 19. Rodrigo Fernandez, 20. Marc Palomar, 21. Nicolas Rocaries, 22. Javier Lopez, 23. Eric Guitart, 24. Ivan Tortola, 25. Ignacio Martinez, 26. Pablo Ortiz
Antrenor: Miguel Velasco
FOTO: Jose Fernandes/ Federação Portuguesa de Rugby