Stejarii poarta mereu tricolorul in inima

Nationala de rugby a debutat sambata, 10 februarie 2018, in Rugby Europe Championship, cu un nou echipament.

„Conceptul noilor echipamente ale Nationalei de Rugby dezvoltat de Next Advertising pentru Federatia Romana de Rugby are in spate o idee pe cat de simpla, pe atat de puternica: tricoul de joc nu e un simplu tricou, este chiar tricolorul.
Singurul lucru cu care Stejarii intra in lupta pe teren in afara de curaj si experienta, este drapelul Romaniei.
La fiecare meci, Stejarii vor purta pe umeri cu mandrie albastru, galben si rosu, culori care vin cu o responsabilitate uriasa, mai ales in anul Centenarului.
Dar uneori entuziasmul din afara terenului te face sa scapi din vedere lucruri foarte importante.
Dintr-o eroare, in procesul de trimitere a documentelor catre producator, fisierul cu fata tricoului a fost inversat cu spatele. Ritmul alert nu ne-a permis sesizarea erorii in timp util pentru refacerea echipamentelor.
Ne cerem scuze fanilor si partenerilor nostri pentru acest moment neplacut. Dar indiferent de pozitia lancei pe tricourile noastre, va asiguram ca inimile noastre bat in continuare pentru un singur gand: Romania.
Speram sa fiti alaturi de Echipa Nationala de Rugby in continuare si sa-i sustineti pe Stejari cu aceeasi forta cu care ei se lupta pe teren pentru tricolor.
Nu conteaza in ce directie flutura steagul Romaniei, atata timp cat flutura pentru victorie.
Hai Romania! Hai Stejarii!” Echipa Next Advertising

„Stejarii sunt mereu mandri de tara pe care o reprezinta si de toate simbolurile acesteia. Legatura unui sportiv cu imnul national, cu steagul statului pe care il reprezinta, este greu de tradus in cuvinte, tocmai de aceea am incercat sa o sintetizam intr-un design grafic graitor, care sa povesteasca despre responsabilitatea reprezentarii, despre seriozitatea cu care rugbystii isi asuma aceasta misiune, despre bucuria de a putea aduce Romaniei un strop de glorie si nemurire. Ne-am dorit sa bucuram romanii nu doar cu performantele din teren, ci si cu un echipament menit sa sarbatoreasca, prin el insusi, victoria. Un echipament care sa aiba deja incorporat tricolorul pentru care se lupta in teren, tricolorul pe care jucatorii il poarta pe umeri in turul de onoare de la finalul meciului. Eroarea de pe fata tricoului va fi indreptata negresit, in cel mai scurt timp posibil, intrucat Respectul, fundamental in sportul cu balonul oval, se manifesta prin toate gesturile si actiunile noastre – fata de valorile acestui popor, fata de oamenii si institutiile sale si nu in ultimul rand fata de noi insine.” Alin Petrache, presedinte FRR

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile