Caută
Close this search box.

Top League – Paradisul financiar din lumea rugby-ului

Top League.

Putine zile ne mai despart de partida pe care Stejarii o vor disputa contra Japoniei.

Niponii vin la Bucuresti cu o echipa formata in exclusivitate din jucatori care evolueaza in campionatul intern, Top League.

Top League este o competitie infiintata in anul 2003, fiind in prezent la cea de-a zecea editie. Primul de titlu de campiona a revenit echipei Kobe Steel Kobeco Steelers in 2004.

Cea mai titrata echipa din Top Legue este Toshiba Brave Lupus care au reusit sa se impuna in cinci editii, 2005, 2006, 2007, 2009 si 2010. Pe tabloul campioanelor si-au mai inscris numele Sanyo Wild Knights in 2011 si Suntory Sungoliath in 2008, respectiv 2012.

In Top League in decursul anilor au evoluat nume mari ale rugby-ului mondial. George Gregan a fost component al echipei Suntory Sungoliath intre 2008 si 2009, Stephen Larkham a evoluat pentru Ricoh Black Rams in perioada 2008-2010, echipa la care intre 2011-12 a activat apoi neozeelandezul Ma’a Nonu sau Jaco van der Westhuyzen, sud-africanul care a intarit echipa NEC Green Rockets intre 2004-2005 si 2008-2009.

Pana la venirea lui Sonny Bill Williams in Japonia, sud-africanul Jaque Fourie a fost cel mai bine platit jucator si nu doar din Top League ci din lume. Fourie s-a transferat in acest sezon la Kobe Steel semnand un angajament pe doi ani, urmand sa primeasca 1,1 milioane de de dolari pe sezon. S.B.Williams l-a devansat acceptand sa evolueze in 12 partide pentru Panasonic Wild Knights, valoarea contractului fiind de 800.000 de dolari.

Alaturi de Jaque Fourie si S.B.Williams in acest sezon se regasesc si alte nume mari in Top League, precum Shane Williams la Mitsubishi Dynaboards, Brad Thorn la Fukuoka Sarix Blues, Isaia Toeva la Canon Eagles, Chris Jack la Kyuden Voltex, Riki Flutey la Ricoh Black Rams sau cuplul Alesana Tuilagi-Todd Clever la NTT Shining Arcs.

In actualul sezon de Top League sunt 14 echipe. Primele patru clasate se califica in play-off-ul care va decide campioana, ultimele doua retrogradeaza automat, iar echipele clasate pe locurile 11 si 12 vor disputa un baraj pentru supravietuire.

Dupa opt runde in clasament conduc cei de la Suntory Sungoliath care nu au cunoscut inca infrangerea fiind urmati de Kobe Steel si Toshiba Brave Lupus.

Pe 10 noiembrie, asadar, Stejarii se vor afla fata in fata cu Japonia, intr-o partida in care vor trebui sa infrunte jucatorii unuia dintre cele mai bogate campionate ale lumii.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile