Sambata, 14 noiembrie, are loc primul meci de clasament al editiei din acest an a SuperLigii CEC Bank. Astfel, echipele invinse in meciul de baraj pentru accederea in semifinale, Dinamo Bucuresti si U Cluj se vor intalni tur-retur, pentru stabilirea locurilor 5-6. Astfel, primul meci va avea loc la Cluj, pe Stadionul Iuliu Hatieganu, cu incepere de la ora 11:00. Tudorel Bratu, mijlocasul de gramada al echipei Dinamo, care are si rolul de transformer al echipei a vorbit despre intalnirea cu ardelenii si obiectivul echipei.
Ati reusit sa treceti peste esecul cu Olimpia?
Cu greu, a fost o infrangere dureroasa pentru noi pentru ca ne-am pregatit foarte bine pentru acel meci, cel putin in ultimele trei luni gandul nostru era la meciul de baraj, ca sa il putem castiga. A fost o oboseala si fizica si mentala, pentru ca e greu sa treci peste o asemenea infrangere, insa nu ai ce face si trebuie sa privesti in fata la urmatoarele meciuri. Chiar daca a fost un meci lung, de uzura, am reusit sa ne recuperam si partea cea mai buna, este ca nu avem accidentati.
Ce crezi ca a avut Olimpia in plus?
Nimic. Tot timpul am spus ca cei mai mari adversari ai nostri suntem noi insine. Asa a fost si in meciul acesta, greselile individuale facute ne-au costat meciului. Insa mergem mai departe, suntem o familie, trebuie sa ramanem uniti si sa luptam pentru ce ne-a mai ramas.
Urmeaza meciurile de clasament cu U Cluj. Care este obiectivul echipei?
Va fi prima data meciul tur la Cluj, unde mergem ca sa castigam, sa aratam ca esecul cu Olimpia de saptamana trecuta a fost o greseala, vrem sa castigam la o diferenta clara, sa facem un joc bun. Obiectivul este acela de a termina pe un loc onorabil, iar singurul posibil in acest moment este 5.
Cum vezi meciul cu ardelenii?
Cred ca va fi un meci greu, de uzura. Clujul are orgoliul ranit dupa ce a luat peste 40 de puncte de la Steaua si va dori sa arate un alt joc. Va fi greu pentru ca ambele echipe isi doresc o clasare cat mai buna.
Ce crezi ca are Dinamo in plus?
Pachetul de inaintare mai bun, suntem mai bine organizati si avem cativa jucatori cu experienta mai mare in SuperLiga.
Faptul ca veti juca returul pe teren propriu crezi ca va avantajeaza?
Nu. Vrem sa castigam ambele meciuri, nu cred ca are vreo importanta unde are loc ultimul. Cel mai bun castiga, indiferent unde se joaca.
Esti si transformerul echipei. Este o presiune in plus pentru tine?
Da, pentru ca ai responsabilitatea intregului grup, sunt momente in care de piciorul tau depinde un rezultat si trebuie sa nu iti dezamagesti colegii. Este o presiune, dar si o satisfactie si eu intotdeauna prefer sa vad partea pozitiva.
Spune-mi prin ce e diferit Tudorel Bratu de acum fata de care pleca cu Romania la Cupa Mondiala?
Am adunat mai multa experienta, tehnic cred ca am mai crescut, dar si fizic si psihic. In plus m-a ajutat enorm nivelul inalt la care m-am pregatit cinci luni cu echipa nationala, in care ni s-au cerut foarte multe lucruri, in care mi s-a explicat si am vazut multe. Pentru mine participarea la Cupa Mondiala e un castig pe care incerc sa il pun in practica meci de meci.


.png)



















































