.png)
Anglia si Franta, cele doua puteri ale rugby-ului european, au debarcat in Noua Zeelanda si, respectiv, Australia, pentru a-si masura fortele cu „All Blacks” si „Wallabies”, marile rivale din Emisfera sudica.
Ambele au pierdut primul test, Anglia fiind invinsa, la Auckland, cu 20-15, in timp ce la Brisbane, Franta a fost ingenuncheata cu 50-23.
Ce diferenta, insa, intre cele doua meciuri!
Pe Eden Park, Anglia a luptat, de la egal la egal, cu All Blacks, in timp ce la Brisbane, francezii au depus armele, cu o inexplicabila usurinta, in fata „Cangurilor” australieni.
Noua Zeelanda-Anglia 20-15 (9-9)
Din punct de vedere al rezultatului, asteptarile au fost confirmate, Noua Zeelanda castigand primul test desfasurat pe Eden Park. Din punct de vedere al manierei de joc, surpriza placuta a constituit-o riposta curajoasa oferita de Anglia, Chris Robshaw si coechipierii sai punandu-i in reala dificultate pe All Blacks.
Nu a fost un meci care sa fie remarcat pentru nivelul tehnic si calitatea executiei. Dimpotriva, a fost un meci presarat cu erori: joc de picior imprecis, pase gresite, placaje ratate, obstructii.
Daca ar fi sa analizam partida exclusiv prin prisma manierei de joc, atunci englezii meritau sa castige.
Performanta lor este cu atat mai valoroasa cu cat, lipsita fiind de jucatorii de la Saracens and Northampton – participanti, doar cu o saptamana in urma, la finala Aviva Premiership – aceasta echipa „secunda” a Angliei care a pasit pe gazonul stadionului Eden Park era considerata o prada usoara pentru All Blacks.
Lucrurile au stat, insa, cu totul si cu totul altfel pe teren, „rezervele” lui Stuart Lancaster fiind la un pas de a produce o mare, foarte mare surpriza.
Inca de la prima faza a meciului in care Chris Robshaw, capitanul Angliei, a sarjat, cu hotarare si agresivitate, prin defensiva neo-zeelandeza, s-a vazut intentia si determinarea oaspetilor de a juca fara complexe.
Si fara complexe au jucat tot meciul!
Surpriza (placuta pentru suporterii englezi si neplacuta pentru cei neo-zeelandezi) a inceput din linia intai – o linie fara „galoane” stralucitoare – formata din Joe Marler, Rob Webber si David Wilson, care si-a dominat rivala directa alcatuita din doi pilieri de renume, Tony Woodcock si Owen Franks, si un taloneur, Dane Coles, care incearca sa isi castige locul de titular in randurile All Blacks.
Mai tot timpul, gramada neo-zeelandeza s-a aflat sub presiune, facand, de cateva ori, pasul inapoi in fata exploziei de forta a adversarei sale. Asa cum s-a intamplat in minutul 58 cand, pe introducerea lui Aaron Smith, gramada All Blacks s-a dezintegrat sub presiunea englezilor si doar extrema ingaduinta a arbitrului Nigel Owens a facut ca Richie McCaw si colegii sai sa nu fie penalizati.
Adevarat, dupa ce neo-zeelandezii au schimbat intreaga linie intai, inlocuind-o cu Wayne Crockett, Keven Mealamu si Charles Faumuina, situatia s-a echilibrat vizibil, dar evolutia liniei intai engleze a permis gramezii oaspetilor sa domine acest compartiment al jocului.
Geoff Parling a dominat tusa, iar linia a treia cu Ben Morgan dezlantuit, lansand sarja dupa sarja, sustinut de Robshaw si Haskell, i-a eclipsat pe McCaw, Kaino si Messam.
Centrii Manu Tuilagi si nou-venitul Kyle Eastmond au realizat faze mai periculoase decat Ma Nonu si Conrad Smith. Merita amintita actiunea din minutul 56, cand Eastmond a creat o faza de toata frumusetea, cu o superba schimbare de picior si accelerare gratie carora i-a depasit, cu eleganta, pe Nonu si pe Cruden.
Pe de alta parte, este adevarat, insa, ca singurul eseu al partidei a fost inscris de Conrad Smith!
Anglia a jucat foarte agresiv, animata de un puternic spirit ofensiv, si, in mod surprinzator – avand in vedere rigiditatea anglo-saxona – creativ si combinativ.
In special, aripa Jonny May s-a intercalat des in combinatiile liniei de treisferturi, constituind un pericol permanent pentru defensiva gazdelor.
In acest context, marturisesc ca nu imi amintesc sa fi vazut un jucator englez care sa fi executat o pasa printre picioare, asa cum a pasat James Haskell (un flanker!) lui Jonny May, in faza petrecuta in minutul 34 al primei reprize! Din pacate, pasa a fost „inainte”, dar maiestria lui Haskell ramane momentul important al fazei respective.
Si totusi, in ciuda superioritatii de ansamblu, Anglia a pierdut un meci pe care l-a dominat. De ce? Exista, probabil, detalii si explicatii tehnice care au dus la ratarea victoriei. Dincolo de aceste posibile cauze, cred ca motivul principal al esecului a fost lipsa acelui „killer instinct” absolut necesar la acest nivel competitional, combinat cu lipsa acuratetii in executie, care sa le fi permis englezilor sa concretizeze ocaziile favorabile pe care le-au avut.
In ceea ce priveste arbitrajul, unele dintre deciziile domnului Owens pot starni controverse. Eliminarea lui Marlande Yarde a fost, dupa parerea mea, justificata, dar au existat alte doua momente in care si neo-zeelandezii ar fi meritat cartonas galben. Chiar in primul minut, la faza sarjei lui Chris Robshaw, Ma’a Nonu l-a tinut de tricou pe James Haskell, lansat in sprijinul lui Robshaw, gest care ar fi trebuit sa fie pedepsit cu un „galben”. De asemenea, la faza din minutul 62, creata de patrunderea lui May, faza periculaosa de eseu in care neo-zeelandezii i-au blocat pe englezii chiar pe linia butului, All Blacks ar fi meritat un cartonas galben pentru o obstructie similara celei pentru care Yarde va fi eliminat cateva minute mai tarziu.
De la numirea sa, Stuart Lancaster construieste, cu migala, rabdare si pricepere, o echipa foarte solida, echilibrata, care, daca va continua in aceasta directie, va avea un cuvant greu de spus la Cupa Mondiala de anul viitor.
In mod firesc, cel de-al doilea test, care va avea loc, sambata viitoare, la Dunedin, este asteptat cu un enorm interes.
Va reusi Anglia sa castige? Vor reusi All Blacks sa faca uitata – in pofida victoriei – evolutia cenusie de la Auckland?
Desigur, testul de pe Eden Park poate fi evaluat in mod diferit, fiecare interpretare depinzand de unghiul din care este analizat meciul.
Spre exemplu:
Daca echipa „secunda” a Angliei a reusit sa ii impinga „in corzii” pe All Blacks, fiind la un pas de victorie, atunci sunt mari sperante ca revenirea titularilor in meciul de la Dunedin va fi suficienta pentru a-i invinge pe All Blacks.
Sau:
Meciul de la Auckland a demonstrat, din nou, ca All Blacks sunt capabili sa smulga victoria chiar si atunci cand etaleaza un joc modest.
Indiferent de aceste evaluari, mai mult sau mai putin subiective, cred ca in urma testului de pe Eden Park. se pot face cateva observatii interesante:
In primul rand, banuiesc ca Steve Hansen are mai multe griji decat Stuart Lancaster.
De ce?
Pentru ca meciul de la Auckland a scos in evidenta anumite slabiciuni care pot conduce la probleme majore in testele viitoare.
Inainte de toate, ma gandesc la evolutia inaintarii; gramada a fost mereu sub presiune si a fost dominata, uneori net, in fazele fixe.
Dupa cele petrecute pe Eden Park, Steven Hansen are toate motivele sa fie ingrijorat in privinta evolutiei de ansamblu a gramezii, in general, si a liniei intai, in particular. Pozitia de taloneur ridica un mare semn de intrebare pentru All Blacks si, cu un an inainte de Cupa Mondiala, prezenta lui Dane Coles nu pare sa fi rezolvat aceasta problema.
Apoi, evolutia mediocra a lui Ma’a Nonu si Israel Dagg reprezinta un alt motiv de ingrijorare.
Amandoi par a fi departe de forma etalata anul trecut, in meciul de la Auckland ei neavand niciun impact semnificativ asupra jocului echipei lor.
Va fi interesant de vazut daca Hansen il va arunca in lupta pe Kieran Read, un jucator de mare clasa care detine un rol primordial in angrenajul All Blacks.
Acesta se afla intr-o pauza fortata din cauza unei comotii suferite, in luna aprilie, in meciul Crusaders- Chiefs. Initial, Read fusese anuntat in lotul pentru primul meci-test, ca apoi sa fie retras din cauza revenirii simptomelor comotiei.
Daca antrenorii vor grabi titularizarea lui Read in meciul de la Dunedin – in conditiile in care el nu a jucat din luna aprilie – inseamna ca evolutia modesta de la Auckland a produs, intr-adevar, o ingrijorare serioasa in tabara All Blacks.
Evident, Hansen si colegii sai nu vor trece peste recomandarea medicilor si s-ar putea ca Read sa fie protejat pentru a juca in cel de-al treilea test.
In legatura cu evolutia modesta de la Auckland, ar trebui subliniat faptul ca testul de pe Eden Park a insemnat primul meci al All Blacks dupa aproape sase luni, ultimul fiind meciul cu Irlanda, din noiembrie 2013. O asemenea intrerupere ar fi putut influenta, in mod negativ, omogenitatea echipei.
Testul de la Dunedin va avea darul sa indice in ce masura aceasta lunga pauza a avut un impact, in mod direct, asupra nivelului jocului All Blacks in partida de pe Eden Park.
De partea cealalta, dilema lui Stuart Lancaster consta in decizia cu privire la titularii pentru meciul de la Dunedin. Echipa „secunda” a jucat foarte bine la Auckland, dar, intre timp, au sosit „intaririle” de la Saracens si Northampton, ceea ce complica putin, procesul de selectie.
Va ignora, oare, Lancaster evolutia excelenta a lui Ben Morgan pentru a-l titulariza pe Billy Vunipola? Il va prefera pe Tom Wood lui James Haskell, acesta din urma avand si el, asemenea lui Morgan, o evolutie remarcabila in primul test? Va reintra Courtney Lawes in linia a doua? Dylan Hartley in locul lui Rob Webber, cel care a avut lansari perfecte in tuse?
Daca in meciul de la Auckland, „rezervele” nu ar fi jucat atat de bine, atunci dilema ar fi fost simpla pentru Lancaster. In noile conditii, insa, el va trebui sa ia cateva decizii foarte dificile care vor afecta, probabil, pe unii dintre jucatori.
Deasupra intereselor individuale, se afla interesul echipei, iar datoria unui antrenor este sa ia deciziile pe care le considera cele mai potrivite pentru a-si pune echipa in pozitia de a castiga.
Australia-Franta 50-23 (29-9)
Ar trebui sa incep cu invingatorii, dar voi incepe cu invinsii.
Franta, ce deziluzie! Ce deceptie!
Lipsiti de forta ofensiva, incapabili sa construiasca atacuri periculoase, incapabili sa creeze combinatii care sa surprinda apararea adversa, cu o defensiva care a cedat la aproape fiecare sarja a gazdelor, „Les Bleus” au fost, pur si simplu, anihilati, surclasati.
Surclasati in ceea ce priveste ritmul, intensitatea, viteza de executie.
Si, sa nu uitam, proba de forta.
Pentru ca umilinta suprema a fost traita de gramada „cocosilor”, ingenuncheata de rivala sa.
La Brisbane, francezii, care au un adevarat cult pentru gramada ordonata, au fost umiliti tocmai in acest sector al jocului, fiind dominati de australieni; tocmai de australienii pentru care gramada ordonata a fost, multa vreme, considerata a fi „calcaiul lui Ahile”!
Imaginea lui Nicolas Mas ingenuncheat de James Slipper a produs, cu siguranta, consternare printre suporterii francezi. Ce n’est pas possible!
Si totusi, a fost posibil.
Lipsita de repere, aceasta echipa a Frantei a fost capabila sa joace doar 10-15 minute in prima repriza, dupa care a urmat o evolutie dezastruoasa.
Singura actiune demna de remarcat s-a petrecut in minutul 8, cand „cavaleria usoara” a reusit o faza spectaculoasa prin Machenaud, Michalak, Huget, Fickou si Le Bourhis care se putea termina cu un eseu.
A fost doar un foc de paie, inspiratia galica s-a stins repede si a urmat cosmarul unei infrangeri de proportii.
Singur, Damien Chouly s-a ridicat deasupra acestui colaps colectiv, sarjand, placand, sarind in tusa, incercand sa limiteze dimensiunile dezastrului echipei sale.
Australia a controlat meciul, impunandu-si stilul traditional de joc: eliberari rapide ale balonului, atacuri in viteza, schimbari ale directiei de atac de pe o aripa la cealalta, presarate cu intercalarile fulminante ale lui Israel Folau.
Modul in care James Slipper si coechipierii sai au dominat gramada „cocosilor” va ramane un moment de referinta pentru inaintasii „Wallabies”.
Desigur, judecatile de valoare nu trebuie sa se bazeze doar pe evaluarea unui singur meci.
In ce masura se datoreaza acest scor de 50-23, slabiciunilor Frantei in comparatie cu fortei reala a Australiei? Este superioritatea australienilor atat de pronuntata?
Urmatoarele doua teste vor arunca lumina asupra acestor intrebari. Sau, mai precis, asupra raspunsurilor cuvenite.
In mod evident, in testul de sambata, de la Melbourne, „Les Bleus” au nevoie de o revolta de proportii pentru a atenua impacul dezastrului de la Brisbane; iar francezii sunt capabili sa reactioneze intr-o asemenea maniera.
Ramane de vazut daca la Melbourne, ei vor avea, intr-adevar, resursele necesare pentru a pregati, executa si sustine aceasta necesara revolta.
Eugen Cionga
Toronto
